BankNews.ro - The Business Republic

Tot mai multi romani vor ramane fara case
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-06-2010

In primele trei luni ale anului, a crescut cu peste 40% numarul executarilor silite in cazul celor care au ramas restantieri la credite ipotecare si imobiliare. Pentru anul curent, previziunile sunt sumbre in ceea ce priveste numarul celor care vor ajunge sa isi piarda casele pentru neplata ratelor catre banci.

La nivel statistic, in intervalul ianuarie-martie din acest an, bancile si statul au executat silit peste 6.500 de proprietati, potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI).

Solutie: relocarea

Cresterea, fata de aceeasi perioada a anului trecut, este mai mare de 40% si multe voci din piata imobiliara sustin ca procentul va creste pana la sfarsitul anului curent. Tot mai multi romani cu datorii la banci ar prefera sa-si vanda locuinta ipotecata, astfel incat cu suma obtinuta sa poata achita creditul aferent, iar cu diferenta sa poata achizitiona, in masura in care este posibil, o alta casa chiar si in alt oras.

"Deja mai mult de 20% din clientii care ne calca pragul ne intreaba cat de dificil este sa vinzi o locuinta care nu este libera de sarcini, adica aflata sub ipoteca. Cazul fericit este cel al celor care au credite ipotecare de valoare relativ mica, sub 15.000-20.000 de euro, care pot vinde locuinta, achita creditul si sa obtina o suma care sa le asigure un acoperis deasupra capului", ne-a spus Maria Avramescu, consultant imobiliar al agentiei Casa Mea.

Pe de alta parte, e drept ca proprietatea in cauza trebuie sa aiba un pret de vanzare indeajuns de mare pentru a stinge si datoria bancara si a asigura si oportunitatea achizitiei unei alte case, a completat consultantul.

Totusi, relocarea, acolo unde nu vorbim de acelasi oras, poate declansa o serie de alte probleme, in ceea ce priveste gradul de adaptare a individului la noile conditii, facilitate identificarii unui nou loc de munca si a unor noi oportunitati, probleme legate de integrarea copiilor intr-un alt mediu scolar si altele, este de parere Daniel Zamfirescu, manager al firmei de consultanta imobiliara Activ Imob din Bucuresti.

"Romanul are un simt al proprietatii foarte dezvoltat, iar in contextul economic actual dificil, cu pericolul executarii silite care planeaza tot mai amenintator in cazul datornicilor, el va ezita mult inainte de a-si vinde casa, insa cu siguranta din ce in ce mai multi nu vor mai astepta momentul in care o va face banca", a adaugat expertul.

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/39490_tot_mai_multi_romani_vor_ramane_fara_case.html