Daca pana inainte de izbucnirea crizei si a propagarii efectelor acesteia in intreaga economie, Romania a inregistrat o crestere economica bazata in special pe creditele acordate de sectorul bancar, se pare ca de acum incolo bancile nu vor mai fi cele care ne vor scoate din aceasta situatie.
Potrivit directorului executiv al Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, Romania va inregistra pe termen lung o crestere economica peste media Uniunii Europene, datorita procesului de convergenta, insa economia nu va mai fi sustinuta de creditare, ca in trecut". Pe termen lung vom constata ca Romania va avea cresteri peste media Uniunii, dar pe termen scurt nu vad o crestere venita din partea creditarii. Perspectiva pe termen lung nu s-a schimbat si investitorii vad acest lucru", a atras atentia van Groningen, in cadrul Forumului Financiar 2010.
Acesta a subliniat faptul ca activitatea de creditare a scazut foarte mult, una din cauze fiind si reducerea semnificativa a cererii, dar si a increderii. "Solutia nu este sa spui bancilor sa imprumute bani. Trebuie schimbate mai multe lucruri pe toate nivelurile economiei, lucruri care sa stimuleze cu adevarat economia", a precizat van Groningen.
Reprezentantul Raiffeisen a explicat ca increderea consumatorului este mult mai scazuta in Romania decat in alte tari, acesta fiind unul din motivele pentru care oamenii ezita in a cheltui bani. "Creditarea s-a redus dramatic in Romania, pentru ca si cererea a scazut semnificativ. Increderea consumatorilor a scazut mai alert ca in alte tari din regiune si a ramas la un nivel redus. Oamenii care au bani probabil ca nu vor sa-i cheltuiasca si cu atat mai putin vor lua credite, pentru ca exista o incertitudine pe piata", a adaugat van Groningen.
Referindu-se la masurile de austeritate anuntate de Guvern, seful Raiffeisen Bank a precizat ca si "in sectorul privat, multi si-au pierdut locul de munca. Noi am redus cu 10% numarul de angajati, de ce nu s-ar face acest lucru si in sectorul public?", a adaugat acesta.
BCR: Este o perioada buna de a face investitii, iar bancile le incurajeaza
Pe de alta parte, intrebat ce nota ar acorda Guvernului, seful Raiffeisen Bank a mentionat ca aceasta ar fi "sub 6", insa este important ce cred oamenii. "Unii se lauda ca au absolvit facultatea cu 10. Eu am terminat cu 6,2", a mentionat van Groningen, care a adaugat ca notele nu sunt cele mai importante.
In acest context, acesta a spus ca nota acordata Guvernului in aceasta perioada ar fi sub 6, acesta mentionand ca important este ceea ce crede populatia si ca increderea consumatorilor romani a scazut mai alert ca in alte tari din regiune, ramanand la un nivel redus.
La randul sau, presedintele BCR, Dominic Bruynseels, a adaugat ca, in cadrul companiilor, este nevoie de o imbunatatire a managementului, "lucru valabil si pentru banci". "Este nevoie de o mai mare responsabilitate in ceea ce priveste contractele, pentru ca multe IMM au un management superficial. Este nevoie de un management mai strucuturat atat pentru banci, cat si pentru agenti'', a mai spus Bruynseels.
In acest context, acesta a subliniat faptul ca, dat fiind contextul economic actual, este un moment foarte bun de a face investitii, iar companiile foarte bine conduse vor avea de castigat. "Acum este un moment foarte bun pentru companiile foarte bine conduse. Costul creditarii este mult mai mic, iar preturile activelor sunt mai scazute. Este deci o perioada buna de a face investitii, iar bancile incurajeaza acest lucru", a tinut sa precizeze presedintele BCR.
Potrivit lui Bruynseels, una dintre cele mai mari provocari in Romania este cererea scazuta in ceea ce priveste activitatea de creditare, insa nu trebuie uitat faptul ca "oricum, mereu va fi un deficit de creditare in Romania''.
In acelasi timp, acesta a subliniat faptul ca economia va creste, chiar daca intr-un ritm mai putin alert, si nu se va mai intoarce la perioada dinainte de criza.
Integral in Curierul National
http://www.banknews.ro/stire/39389_romania_nu_va_mai_creste_pe_baza_creditarii.html