Indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea fi redusa cu 15%, le-a spus ministrul Muncii, Mihai Seitan, liderilor sindicali prezenti, marti, in cadrul intalnirii cu sindicatele de la Ministerul Finantelor, a declarat liderul CNSLR Fratia, Marius Petcu.
Potrivit lui Petcu, Seitan le-a spus liderilor sindicali ca ordonanta care va cuprinde masurile impuse de Guvern ar putea fi imbunatatita in sensul ca indemnizatiile pentru cresterea copiilor sa fie reduse cu 15%.
Modalitatea de reducere a indemnizatiei pentru cresterea copilului nu a fost inca anuntata de autoritati, aceasta fiind singura incertitudine din cadrul masurilor de austeritate ale Guvernului. Variantele vehiculate pe tema reducerii indemnizatiei au fost - introducerea unui procent mai scazut decat cel actual, de 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, sau acordarea unei sume fixe.
Cateva zeci de mame au pichetat, miercuri, Palatul Victoria, pe trotuarul din fata Muzeului Antipa, cu bebelusi, biberoane, carucioare, jucarii, pancarte si banderole negre, intr-o ultima incercare de a cere Guvernului sa nu reduca indemnizatiile pentru cresterea copiilor.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/39366_indemnizatia_pentru_cresterea_copilului_ar_putea_fi_redusa_cu_15p.html