Membrii Asociatiei Societatilor Financiare - ALB Romania l-au numit presedinte pe directorul general al ING Lease IFN, Bas Hoekstra, care l-a inlocuit pe Jean-Claude Boloux, CEO al BRD Sogelease dupa un mandat de doi ani, a anuntat asociatia.
Conducerea ALB Romania a fost schimbata peĀ 30 aprilie, odata cu incheierea mandatelor de doi ani. De asemenea, membrii ALB Romania l-au numit vicepresedinte pe Gilles Zeitoun, director general al Cetelem IFN.
"In conformitate cu prevederile statutare, ceilalti membri ai comitetului director sunt Bogdan Cernescu, Immorent IFN SA - reprezentant al Consiliului Leasingului Financiar si George Olteanu, BRD Finance - reprezentant al Consiliului Creditului de Consum, precum si Adriana Ahciarliu - secretarul general al ALB", se mentioneaza in comunicat.
Pana la 30 aprilie, presedintele ALB Romania a fost Jean-Claude Boloux, CEO al BRD Sogelease, iar functia de vicepresedinte a fost ocupata de Dragos Marinescu, reprezentant al Provident Financial Romania IFN si de actualul presedinte al asociatiei.
ALB este membra in comitetul director al Federatiei Europene a Asociatiilor de Leasing - Leaseurope, coordoneaza secretariatul general al grupului pentru Europa Centrala si de Sud-Est a Federatiei Europene si este membra a Federatiei Europene a Creditului de Consum - Eurofinas.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/39262_alb_romania_si-a_schimbat_conducerea,_noul_presedinte_este_seful_ing_lease.html