BankNews.ro - The Business Republic

Alpha Bank Romania lanseaza pachetul IMMturism
Finante-Banci | Data Publicarii: 17-05-2010

Alpha Bank Romania lanseaza primul pachet de beneficii destinat companiilor ce activeaza in sectorul turistic. Alpha IMMturism se adreseaza agentiilor de turism, hotelierilor, dar si altor entitati cu activitatea de turism, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. 

"Initiativa Alpha Bank ne bucura si ne dovedeste ca bancile pot sprijini industria turistica din Romania, aflata in prezent intr-o situatie dificila, din cauza contextului economic. Parteneriatul cu Alpha Bank Romania ne onoreaza, creativitatea si flexibilitatea reprezentand doua dintre elementele comune atat pentru Alpha Bank, cat si pentru agentiile de turism membre ANAT", a declarat Traian Badulescu, purtator de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.

"Pachetul Alpha IMMturism cuprinde o serie de facilitati si beneficii care au fost gandite pe baza identificarii nevoilor specifice ale clientilor cu activitate in turism. Speram ca astfel sa venim in sprijinul acestei categorii de clienti", a declarat Daniela Niculescu, Director Directia IMM Alpha Bank Romania.

Astfel, comisionul de administrare a contului curent sau a contului de economii, cat si cel pentru incasarile prin ordine de plata este 0%, iar platile interbancare in RON, indiferent de suma, beneficiaza de comisioane fixe. Emiterea scrisorilor de garantie se realizeaza la jumatatea costului uzual, atat pentru lei cat si pentru valuta, in timp ce tranzactiile prin POS au un tarif preferential. 

Prin intermediul contului Alpha IMMpremier, companiile din industria turistica ce aleg un pachet Alpha IMMturism vor primi o bonificatie comparabila cu cea a unui depozit la termen, iar accesul la fonduri se poate face oricand, fara restrictionari. De asemenea, vor beneficia de acces gratuit la serviciul de Internet Banking, Alpha Click, prin intermediul caruia pot verifica disponibilul din cont, castigul lunat obtinut din dobanda si efectua in orice moment si de oriunde din lume, toate operatiunile bancare dorite.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/39137_alpha_bank_romania_lanseaza_pachetul_immturism.html