Majorarea cotei unice la 20% si a TVA-ului la 25%, masura solicitata de Fondul Monetar International (FMI) Guvernului potrivit unor surse guvernamentale citate de NewsIn, este o solutie nedorita, ineficienta, in conditiile in care abecedarul economiei indica neluarea unor astfel de masuri pe timp de criza, au afirmat economistii chestionati de The Money Channel.
Ionut Dumitru, economist sef la Raiffeisen Bank Romania este de parere ca problema deficitului bugetar este una care trebuie privita in ansamblu, elementul cel mai deficitar fiind cea a cheltuielilor, in special al celor sociale. Potrivit economistului, problema cheluielilor este legata de colectare.
"Se discuta lucrurile acestea dar se speculeaza foarte mult si sunt tiribombe, e posibil sa fie departe de realitate, e un moment foarte prost ales sa crestem taxele dar se ia in discutie lucrul acesta. (...) Incasam cele mai mici redeventedin Europa. Nivelul taxelor din Romania este scazut, TVA este redus, cota unica e mica, dar CASe mare. E o chestuie de manual. Nu cresti taxele cand economia e in recesiune. Trebuiau crescute taxele in momentul in care economia dadea semne de revenire. Sub nici o forma nu este o solutie", a spus Dumitru.
De aceeasi parere este si Lucian Anghel, economist sef la BCR. Potrivit specialistului, o crestere a taxelor ar determina un decalaj al Romaniei fata de tarile din regiune, o astfel de masura fiind potrivita intr-un moment de crestere economica de 2-3%.
"Ar fi o solutie nedorita, va dura mult pana sa ne revenim. Cifrele sunt necrutatoare, avem la 100 lei venuturi, cheltuieli de 122 de lei. Cheltuielile de asistenta sociala sunt ingrijoratoare, inregistreaza o crestere consistenta. In eventualitatea nefericita de majorare a taxelor se pune intrebarea: ce facem cu banii suplimentari? E ca si cum am avea un pahar spart si incercam sa punem apa in el. Intai trebuie sa reparam paharul", a explicat Anghel.
Integral in Money.ro
http://www.banknews.ro/stire/38836_economistii_nu_se_cresc_taxele_in_recesiune_e_o_chestiune_de_manual.html