Bancile incearca sa-si tina clinetii legati de contractele de credit si prin practicare unor comisioane de rambursare anticipata mari, care in unele cazuri pot ajunge pana la 5% din suma rambursata. Afla ce comisioane de rambursare au primele 10 banci dupa active si care sunt institutiile financiare care practica cele mai mari penalitati.
Rostul comisionului de rambursare anticipata este unul de protectie a portofoliului de credite, pentru ca, spun bancherii, exista un risc atunci cand atragi o finantare pentru un client. Daca persoana imprumutata se hotaraste sa-si plateasca in avans creditul, atunci banca trebuie sa previna cumva pierderile sau diminuarea profiturilor si impune acest comision.
Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European par sa nu prea tina cont de parerile bancherilor, pentru ca directiva 48/2008 prevede inlaturarea comisionului de rambursare anticipata pentru creditele de consum negarantate. Mai mult, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) planuieste sa aplice legea europeana cu cateva adaugiri, printre care se numara si scoaterea comisionului de rambursare anticipata din contractele de credit ipotecar si aplicarea acestei legi si pentru contractele aflate in desfasurare.
In sensul aplicarii acestor modificari s-a pronuntat si premierul Emil Boc, care considera ca astfel va creste competivitatea in sistemul bancar, iar romanii "nu vor mai fi captivii unui credit defavorabil pe 20 de ani".
Astfel, scoaterea comisionului de rambursarea anticipatadin contractele de credit ale bancilor ar trebui sa aduca mai multa mobilitate pentru clienti, pentru ca la un comision penalizator de 5% ai nevoie de o oferta foarte buna pentru a te putea refinanta.
Cum era de asteptat, bancherii au denuntat aplicarea directivei 48 in forma modificata de catre autoritatile romane si spun ca aceasta masura va duce la cresterea costurilor pentru credite, dar spun ca vor pune in aplicare legislatia europeana.
BCR, cea mai mare banca dupa active din sistemul bancar romanesc, a anuntat ca
va aplica normele europene incepand cu 26 aprilie 2010, si ca va scoate comisionul de rambursare anticipata din contractele de credite fara garantii cu dobanzi variabile. Un astfel de produs este creditul Maxicredit/Super BCR, disponibil in varianta cu dobanda fixa sau variabila.
Pentru creditele fara garantii cu dobanda fixa (creditul Divers Extra/Super BCR), comisionul de rambursare anticipata va fi de 1% din suma rambursata in avans, respectiv 0,5% (daca rambursarea anticipata are loc in ultimul an al contractului de credit), dar nu mai putin de 65 de lei.
Masura BCR se aplica doar pentru creditele de consum negarantate incheiate dupa data de 26 aprilie.
Comsioanele de rambursare anticipata ale BCR pentru creditul imobiliar Rezidential Extra/Super BCR se diferentiaza in functie de timpul scurs de la contractarea imprumutului.
Astfel, daca rambursarea se face in primii 3 ani de creditare, comisionul este de 4,5% din soldul creditului, daca rambursarea se face intre 3 si 5 ani, atunci comisionul este de 3%, iar pentru rambursarile facute intre 5 si 10 ani, comsionul este de 2,5%. Pentru rambursarile facute dupa o perioada de 10 ani de la contractarea creditului, comisionul bancii este de 2% din soldul ramas. Comisionul nu poate fi mai mic de 30 de euro.
Si la BRD, comisioanele pentru rambursarea anticipata a creditelor imobiliare/ipotecare cu dobanda variabila sunt diferentiate in functie de perioada la care se face restituirea acestora si nu pot fi mai mici de 25 de euro.
Comisionul este 5%, daca rambursarea se face in primii 2 ani de la semnarea acordului de imprumut, de 4%, daca aceasta este facuta intre 2 si 10 ani de la contractarea creditului si de 3%, daca plata se face intre 10 si 20 de ani. Daca un credit este rambursat inainte de termen, dar dupa 20 de ani de la semnarea contractului, atunci comisionul este de 1%. Aceste conditii se aplica si pentru creditul punte Habitat Extra, in cazul rambursarilor partiale.
Creditul imobiliar cu dobanda fixa are un comsion de rambursare anticipata de 5% indiferent de momentul la care se face aceasta.
Pentru creditul de consum fara garantii Expresso/Expresso de Primavara, comisionul de rambursare anticipata este de 5%, daca rambursarea se face in primii 4 ani de la semnarea contractului, iar daca rambursarea se face in intervalul de 4 - 7 ani, atunci comisionul este de 3%. Daca plata in avans se face in intervalul de 7 - 10 ani, comisionul este de 1%.
Tot in functie de perioada in care se face rambursarea, variaza si comisionul pentru creditul Expresso NonStop. Acesta este de 5% pentru plata in avans in primii 2 ani, de 4% pentru intervalul 2 - 5 ani, de 3% pentru intervalul 5 - 15 ani si de 1 % pentru rambursarea soldului ramas dupa 15 ani de la semnarea contractului.
Volksbank are un nivel al comisionului de rambursare anticipata de 1,5% pentru toate creditele aflate in oferta sa. In plus, in cazul in care clientul notifica banca cu miniumum 90 de zile inainte de efectuarea platilor anticipate, acesta nu va mai fi nevoit sa plateasca un comision de rambursare anticipata.
Alpha Bank are un comision de rambursare anticipata pentru creditul de consum Alpha4All de 4%, daca plata se face in primii 4 ani de la incheierea contractului de imprumut, si de 2% pentru platile anticipate facute dupa aceasta perioada. Acest comision nu poate fi mai mic de 10 euro.
Pentru creditul imobiliar Alpha Housing, comisionul de rambursare anticipata este de 2% sau minimum 10 euro. Daca plata se face dupa o perioada de 7 ani, folosind surse proprii de finantare, atunci comisionul este 0.
Integral in Money.ro
http://www.banknews.ro/stire/38702_ce_banci_au_cele_mai_mari_comisioane_de_rambursare_anticipata.html