O zicala spune ca numai cine nu munceste nu greseste. In cazul unui manager insa, greselile se transforma in pagube pentru companie, iar concedierea nu rezolva problema. Incheierea unei polite de asigurare de raspundere civila a managerilor il poate scuti atat pe director, cat si pe actionarii companiei de la plata unor pagube.
Asigurarea de raspundere civila a Directorilor si Administratorilor (Directors & Officers Liability sau D & O) acopera pierderile financiare cauzate companiei sau tertilor de administratori si directori executivi sau in urma erorilor si omisiunilor din procesul de conducere, evident in schimbul unei prime. Spre exemplu, in cazul in care prezentarea cu intarziere a raportului anual a dus la insolventa, administratorul companiei poate scapa fara sa platesca despagubiri daca are asigurare.
"Orice nu merge bine intr-o economie, intr-o companie mai mare sau mai mica poate avea legatura cu modul in care managerul conduce afacerea. Dintre excluderile standard, cele mai importante ar fi cele legate de necinstea sau frauda comisa de manageri, excluderea actelor comise anterior inceperii acoperirii, excluderea vatamarilor corporale sau daunelor materiale cauzate tertilor. De obicei, aceste excluderi nu se pot negocia, unele din ele putand fi acoperite prin incheierea altor tipuri de asigurari. Totusi, se pot negocia clauze suplimentare care sa ofere o mai buna protectie a asiguratului", spune Eduard Simionescu, manager departament asigurari profesionale Marsh Romania.
Asigurarea se incheie in toate sectoarele economiei, insa companiile din sectoarele mai riscante sunt in general direct interesate de obtinerea unei bune asigurari. Spre exemplu, companiile listate la bursa sau cele care lanseaza un IPO (oferta publica initiala) prezinta un risc ridicat. De asemenea sunt riscante si sectoarele financiar-bancar, telecomunicatii, energetic sau constructii/ dezvoltare imobiliara.
Criza a determinat companiile sa fie cat se poate de precaute si a crescut interesul pentru astfel de asigurari. Desi in strainatate aceste polite sunt privite ca un beneficiu, in Romania sunt vazute ca o cheltuiala in plus pentru companie.
Obligatorie
"Desi s-au speriat de criza, managerii nu au dat fuga sa isi incheie asigurari. Din 2006 administratorii societatilor pe actiuni sunt obligati sa incheie asigurari de raspundere profesionala, dar nu exista niciun fel de amenda. Fiecare face ce crede. Unii o fac, altii nu", a declarat pentru "Curentul" Bogdan Andriescu, presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR).
In ceea ce priveste costurile, pentru 1 milion de euro - suma asigurata globala pentru toti managerii si pentru un risc satisfacator, prima medie variaza intre 4.000-6.000 euro pe an.
"De regula vorbim de cativa factori esentiali in functie de care variaza pretul, cum ar fi: domeniul de activitate, istoricul firmei, marimea si profitabilitatea afacerii, teritoriul acoperit (de exemplu SUA este un teritoriu cu risc ridicat de procese impotriva directorilor), daca au existat in trecut reclamatii sau procese impotriva firmei sau directorilor asigurati.
In functie de marimea sumei asigurate, un factor care influenteaza prima de asigurare il constituie costul si conditiile impuse de reasiguratori", explica Eduard Simionescu.
Integral in Curentul
http://www.banknews.ro/stire/38614_asigurarile_profesionale_sau_cum_sa_te_feresti_de_incompetenta_managerului.html