In cazul anularii unui zbor, clientii firmelor aeriene au dreptul la mese si bauturi racoritoare gratuite, doua apeluri telefonice, dar si la returnarea contravalorii biletului de avion.
"Situatia actuala din aeroporturile europene poate fi considerata o circumstanta cu totul exceptionala. Cu toate acestea, reamintim ca drepturile pasagerilor din tarile Uniunii Europene se aplica si in aceasta situatie", a tinut sa precizeze comisarul european pentru Transporturi, Siim Kallas.
Mai exact, pasagerii au urmatoarele drepturi:
Dreptul de a primi informatii
Reprezentantii firmelor aeriene trebuie sa le transmita clientilor care sunt drepturile lor si au obligatia de a-i tine la curent pe pasageri cu evolutia situatiei, daca un zbor e anulat sau daca pleaca ori ajunge cu intarziere.
Dreptul la asistenta
In cazul intarzierii sau anularii zborului, pasagerii au dreptul de a li se oferi gratuit mese si bauturi racoritoare, direct proportionale cu timpul de asteptare, si doua apeluri telefonice, mesaj prin telefon sau fax.
Daca ora de plecare anticipata e la cel putin o zi dupa ora de plecare anuntata initial sau in eventualitatea unei redirectionari, daca ora de plecare anticipata a unui nou zbor e la cel putin o zi dupa ora de plecare programata pentru zborul anulat, pasagerii au dreptul sa li se ofere gratuit cazare si transportul dintre aeroport si locul cazarii.
Dreptul la rambursare sau redirectionare
In caz de anulare a unui zbor, pasagerii au mai multe posibilitati. "Pot alege sa li se ramburseze, in sapte zile, intregul cost al biletului, la pretul de achizitie, in cazul in care zborul devine inutil in raport cu planul de calatorie initial al pasagerului, impreuna cu un zbor de retur la punctul de plecare initial, cat mai repede posibil", spune Mihai Titichi, sef Serviciu juridic al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor.
O alternativa e redirectionarea spre destinatia finala, la o data ulterioara. Insa, acest lucru se poate intampla doar daca au ramas locuri neocupate.
Integral in Adevarul