Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut mai multa transparenta in cazul unor produse derivate utilizate in mod speculativ si a apreciat ca o prioritate o reprezinta casele de compensare, scrie cotidianul francez Les Echos.
"Avem mai multa nevoie de transparenta pe piata CDS-urilor, si investitorii la fel", a spus Trichet, in cadrul unei conferinte la Bruxelles.
CDS-urile (Credit Default Swaps) sunt instrumente financiare folosite de investitori pentru acoperirea fata de riscurile de creditare, insa speculatorii le folosesc pentru riscuri in fata carora nu sunt direct expusi. Criza financiara mondiala a ridicat primele intrebari referitoare la utilizarea speculativa a CDS-urilor, iar recent aceasta maniera speculativa a fost acuzata de amplificarea situatiei din Grecia.
Trichet a insistat asupra importantei "ca anumite instrumente financiare, care au fost introduse pentru efectele lor pozitive asupra acoperirii riscurilor, sa nu fie utilizate in scop speculativ". Seful BCE a subliniat ca autoritatile de reglementare ar trebui sa "adune informatii, sa evalueze eventualele riscuri pentru stabilitatea financiara si sa detecteze posibile comportamente inadecvate".
"In aceasta privinta, o prioritate-cheie pentru imbunatatirea rezistentei pietei CDS-urilor o reprezinta realizarea de case de compensare centralizate", a estimat Trichet. Potrivit lui, acestea ar putea "reduce tentatiile de a asumare a unor riscuri excesive" si ar putea "furniza o mare parte din transparenta necesara pentru toate partile implicate".
Comisia Europeana, la presiunea mai multor state europene, printre care Franta si Germania, si-a anuntat intentia de a reglementa vanzarile cu caracter pur speculativ de CDS-uri. Executivul european a promis, de asemenea, sa examineze indeaproape oportunitatea de a interzice operatiunile pur speculative asupra CDS-urilor aferente datoriei suverane.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/37654_presedintele_bancii_centrale_europene_cere_mai_multa_transparenta_pe_piata_cds-urilor.html