Propunerea legislativa privind falimentul persoanelor fizice a primit, ieri, decizia favorabila a Comisiei Juridice din Senat si luni va fi votata in plen. Bancherii cred este ca este o lege populista care va face numai rau atat cetatenilor cat si economiei.
Romanii sufocati de credite primesc o veste buna. Proiectul de lege care permite declararea insolventei persoanelor fizice aflati in imposibilitate de a-si mai plati datoriile catre banci a primit aviz favorabil de la Comisia Juridica din Senat.
Luni, 22 martie, se va vota in plen, iar, daca senatorii nu vor lucra, legea va fi adoptata tacit, potrivit lui Iulian Urban, unul dintre initiatorii actului normativ.
Pentru a fi promulgata legea va trebui sa fie votata, insa, favorabil si de Camera Deputatilor. "Nu cred ca vor fi probleme la Senat pentru ca si PNL va vota pentru. Legea este facuta ca sa nu mai poata bancile sa dea oamenii afara din case, oameni care si-au pierdut serviciul din cauza crizei. In niciun caz nu se adreseaza excrocilor care nu vor sa-si plateasca ratele din rea-vointa. Oricum un judecator va decide cine este falimentar si cine nu", ne-a spus Urban.
Daca pentru falitii romani legea le-ar veni in ajutor, pentru bancheri decizia senatorilor ar fi cum nu se poate mai proasta. "Este o decizie pripita si de un mare populism. Foarte multa lume nu are experienta si nu realizeaza ce inseamna sa-si declare insolventa. Ce banca credeti ca ii va mai da respectivului vreun credit?", a declarat pentru MONEY.ro, Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
Acesta are si un scenariu pentru cazul in care legea va fi promulgata . "Daca 10% din clientii persoane fizice ar cere falimentul bancile ar trebui sa constituie provizioane de 600 de milioane de euro. Pentru economia romaneasca nu ar fi deloc bine ca aceasta suma sa iasa din circuitul creditarii. Nu cred, insa, ca s-ar pune problema de falimente", crede presedintele ARB.
Integral in Money.ro
http://www.banknews.ro/stire/37631_frison_rece_pentru_bancheri_legea_falimentului_personal_mai_aproape_de_promulgare.html