BankNews.ro - The Business Republic

Parteneriat intre Vodafone McLaren Mercedes si X-Trade Brokers
Diverse | Data Publicarii: 10-03-2010

X-Trade Brokers, formator de piata si casa de brokeraj pe pietele valutara, de capital, de marfuri si monetara a incheiat un parteneriat istoric cu echipa de Formula 1 Vodafone McLaren Mercedes.

X-Trade Brokers devine, astfel, prima companie de profil, cu prezenta si in Romania, care semneaza un parteneriat cu Vodafone McLaren. Sigla companiei ('XTB') va aparea atat pe costumele campionilor mondiali Jenson Button si Lewis Hamilton, cat si pe masca superioara a motorului bolidului de Formula 1 Vodafone McLaren Mercedes MP4-25.

Vodafone McLaren Mercedes este una dintre cele mai de succes echipe din Formula 1, cu 20 de victorii in Campionatul Mondial, din anul 1966- cand echipa s-a alǎturat campionatului- si panǎ in prezent. In 2010, Vodafone McLaren Mercedes devine prima echipǎ de Formula 1 cu doi campioni mondiali in componenta sa: Jenson Button si Lewis Hamilton.

"Valorile X-Trade Brokers sunt succesul, prestigiul si calitatea de a fi cei mai buni in ceea ce facem. Acesta este motivul pentru care am ales ca Vodafone McLaren Mercedes sǎ ne reprezinte in fata lumii: succesul este fundatia Vodafone McLaren Mercedes, iar cele douǎ companii se potrivesc perfect in viziune", a declarat Victor Safta, Director General X-Trade Brokers Romania.

"Cand am inceput sǎ ne gandim la o sponsorizare, am cǎutat cu atentie un sport si o echipǎ care sǎ exprime cat mai fidel standardele noastre de profesionalism, inaltǎ tehnologie si viteza de actiune. Vodafone McLaren Mercedes intruneste intru totul criteriile noastre si ne oferǎ posibilitatea de a ne promova brand-ul la adevǎrata valoare. Parteneriatul nostru cu Vodafone McLaren Mercedes marcheazǎ o nouǎ etapǎ in dezvoltarea companiei noastre. Este o etapǎ importantǎ si pentru piata financiarǎ romaneascǎ, al cǎrei potential a fost subestimat", a continuat Victor Safta.

"Adǎugarea X-Trade Brokers pe lista noastrǎ de parteneri de renume mondial este o confirmare a apetitului crescand pentru Formula 1 si pentru echipa Vodafone McLaren Mercedes", a declarat Jonathan Neale, Managing Director al McLaren Racing.

"Din pozitia de echipǎ internationalǎ de Formula 1, suntem mandri sǎ avem parteneriate cu companii din mai multe tǎri si cu domenii de activitate variate. <> X-Trade Brokers este nu numai o veste excelentǎ pentru Vodafone McLaren Mercedes, dar si un semn de dezvoltare a afacerilor din Europa Centralǎ si de Est. Noi, la Vodafone McLaren Mercedes facem intotdeauna eforturi si ne asigurǎm cǎ partenerii nostri obtin rezultate imbatabile din colaborarea cu noi si cǎ parteneriatele noastre sunt o conlucrare de idei si obiective cu beneficii mutuale rezultate intr-o imbinare perfectǎ de triumf sportiv si succes comercial", a concluzionat Neale.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/37398_parteneriat_intre_vodafone_mclaren_mercedes_si_x-trade_brokers.html