BankNews.ro - The Business Republic

Germania ar putea ajuta Grecia prin intermediul bancii publice KfW
International | Data Publicarii: 01-03-2010

Germania analizeaza posibilitatea de a cumpara obligatiuni emise de Grecia prin intermediul bancii KfW, detinuta de stat, au declarat patru parlamentari germani, citati de Bloomberg, care au dorit sa isi pastreze anonimatul.

Potrivit acestora, KfW ar pregati masuri in cadrul unui plan european de a acorda Greciei ajutoare de 25 miliarde euro. In cazul in care va cumpara obligatiuni grecesti, KfW ar urma sa primeasca garantii de la statul german.

Totusi, o astfel de operatiune ar fi una de ultima instanta, deoarece ar putea incita investitorii sa faca speculatii pe seama altor state europene cu probleme bugetare, au avertizat parlamentarii, precizand ca nicio decizie nu a fost inca luata.

Parlamentarii germani ar fi aflat de aceste detalii in urma unei prezentarii realizate de un oficial al ministerului de finante in fata Comisiei de buget al Legislativului de la Berlin.

Potrivit unuia dintre parlamentari, ajutorul oferit Greciei ar trebui acordat mai degraba prin intermediul Fondului Monetar International (FMI), ca si in cazul Ungariei sau Romaniei.

Un membru al comisiei bugetare a parlamentului a precizat ca, daca va ajuta Grecia, Germania o va face prin intermediul KfW, iar valoarea ajutorului german va fi de circa 5 miliarde euro, o cincime din sprijinul total.

Grecia are nevoie sa imprumute 54 miliarde euro in acest an si a reusit sa obtina pana acum 13 miliarde euro. Principalul pericol vine din faptul ca in martie si aprilie sunt scadente obligatiuni de 22 miliarde euro emise de Grecia, ceea ce inseamna ca statul elen trebuie sa reuseasca sa refinanteze aceasta suma pana atunci de pe piete.

Grecia se afla sub o mare presiune din partea UE si a pietelor financiare pentru a reduce deficitul bugetar, de la nivelul de 12,7% din produsul intern brut (PIB) in 2009. Guvernul socialist de la Atena s-a angajat sa reduca deficitul la 8,7% din PIB in acest an.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/37102_germania_ar_putea_ajuta_grecia_prin_intermediul_bancii_publice_kfw.html