Romanii au incheiat anul trecut 350.000 de tranzactii cu case si terenuri, cu 27% mai putine fata de 2008, cand notarii au parafat 484.000 de tranzactii, reiese din datele comunicate de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR).
Astfel, piata imobiliara s-a dovedit a fi in 2009 mai putin "inghetata" fata de cat prevedeau agentii imobiliari, dezvoltatorii si notarii, speriati ca bancile nu mai acorda credite, ca si de prabusirea preturilor locuintelor si terenurilor. E drept ca anul trecut nu a debutat prea incurajator, in ianuarie fiind inregistrat si minimul tranzactiilor din 2009, respectiv 22.000. Incet-incet bancile au inceput sa mai dea drumul la creditare si chiar sa micsoreze costul finantarilor, astfel ca in octombrie 2009 s-au incheiat 33.000 de contracte de vanzare-cumparare, maximul anului trecut.
Executarile silite tin in priza piata imobiliara
Anul acesta, este de asteptat ca notariatele sa aiba mai multa activitate decat in 2009, spun specialistii. "Nu cred sa mai scada numarul tranzactiilor, din contra, chiar ma astept la o crestere usoara, in prima faza. Si nu pentru ca piata imobiliara va fi mai activa, ci pe fondul vanzarilor «fortate»", a declarat pentru Gandul Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian. Este vorba atat de executarile silite - lichidatorii au anuntat ca in februarie vor scoate la vanzare locuintele datornicilor la banci - cat si de vanzarile de bunavoie. In aceasta ultima categorie intra clientii bancilor care au intarzieri mai mici la plata creditelor si care prefera sa-si vanda singuri proprietatile pana sa ajunga la executarea silita, a explicat Crivii.
Integral in Gandul
http://www.banknews.ro/stire/36504_dupa_inghet,_piata_imobiliara_isi_revine_pe_seama_executarilor_silite.html