BankNews.ro - The Business Republic

CSA: am solutionat favorabil 50% dintre reclamatiile inregistrate anul trecut
Actualitate | Data Publicarii: 04-02-2010

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat ca a solutionat favorabil 50% din cele 6.225 de reclamatii inregistrate in cursul anului trecut, o parte din aceste reclamatii fiind solutionate nefavorabil deoarece nu intrau in competenta Comisiei.

Comunicatul transmis de CSA vine ca reactie la informatiile aparute in presa cu privire la asigurarea obligatorie de raspundere civila auto (RCA), precum si la acuzele aduse de Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Asociatiei service-urilor auto a anuntat miercuri ca va organiza luni un miting de protest intre orele 11 si 12  in fata sediului central al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), acuzand cresterea "nejustificata a tarifelor RCA".

Ulterior, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a precizat intr-un comunicat ca nu are competenta legala de a interveni in litigiile comerciale aparute intre societatile de service si societatile de asigurare, rolul CSA fiind acela "de a pune in aplicare legislatia din domeniul asigurarilor impartial, cu onestitate si promptitudine, de a proteja, in temeiul legii, consumatorii de produse de asigurari".

In ce priveste solutionarea nefavorabila a petitiilor primite, CSA a precizat ca rezolvarea acestora nu intra in competenta sa. Astfel, petitionarii au fost indrumati catre autoritatile care au competente legale pentru solutionarea cazurilor respective, referitoare la situatii cum ar fi derularea defectuoasa a contractelor de leasing ori sesizari cu privire la calitatea reparatiilor efectuate in unitatile de service auto.

CSA a amintit ca au fost situatii cand a sanctionat anumite societati de asigurare prin interzicerea temporara a exercitarii activitatii de practicare a asigurarii RCA atunci cand a constatat nereguli.

De asemenea, Comisia face apel catre societatile de asigurare si reprezentantii ASSAI sa gaseasca impreuna solutii concrete pentru rezolvarea "conflictului" creat.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/36444_csa_am_solutionat_favorabil_50p_dintre_reclamatiile_inregistrate_anul_trecut.html