BankNews.ro - The Business Republic

Ce risca micii patroni care isi umfla cheltuielile
Afaceri | Data Publicarii: 03-02-2010

Nu luati nicio decizie de eficientizare a activitatii pana nu cititi Codul Fiscal sau pana cand nu consultati un specialist: puteti sa pierdeti bani sau chiar sa fiti acuzat de evaziune fiscala.

Pus in situatia sa plateasca anul acesta un impozit de 16% pe profit, dupa ce a achitat, pana anul trecut, taxa de 3% pe venit, Ilie V., un om de afaceri din Ilfov, spune ca va fi nevoit sa inregistreze prin firma cat mai multe cheltuieli.

In acest fel, "o sa-mi convina sa platesc 16% pe profit, pentru ca voi ajunge sa nu am niciun profit", ne spune el. Micul intreprinzator, care activeaza in comert, afirma ca isi va face asigurare CASCO pentru autoturism si asigurare de viata, pentru a-si umfla cheltuielile.

Solutiile avocatilor pentru reducerea costurilor

"Trebuie sa facem o analiza din toate punctele de vedere ale afacerii: juridic, economic, comercial, contabil si fiscal si numai dupa aceea sa alegem o varianta optima de functionare", afirma Luminita Ristea, partener la compania de consultanta Nexia International.

La randul sau, avocatul Gabriel Biris spune ca principalele pericole cu care se vor confrunta firmele si in 2010 sunt cererea scazuta si clientii rau-platnici. "Recomandarea mea este sa nu livreze companiilor despre care stiu ca au probleme fara plata in avans, sa nu accepte termene de plata foarte lungi si sa se asigure ca au instrumente legale (contracte, documente de receptie, facturi acceptate) care sa le permita recuperarea cat mai rapida a creantelor asupra clientilor", ne-a spus Biris.

Totodata, companiile nu trebuie sa achite impozite mai mari decat strictul necesar. "Pentru aceasta trebuie sa se asigure ca au toate documentele justificative cerute de lege pentru a putea deduce cheltuielile", spune avocatul. El le recomanda sa studieze in Codul Fiscal avantajele neimpozabile, dar deductibile pe care le pot acorda angajatilor precum bonuri de masa, tichete cadou sau diurne.

"Un alt truc, in special in firmele mici cu putin personal, in care directorul se ocupa si de vanzari, este sa se imparta fisa postului astfel incat sa apara, pe langa management, si functia de agent de vanzari - in felul acesta, cheltuielile cu combustibilul vor fi deductibile", a precizat Biris.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/36420_ce_risca_micii_patroni_care_isi_umfla_cheltuielile.html