Rovinieta electronica va fi introdusa incepand cu 1 august 2010, simultan cu un sistem de verificare cu ajutorul camerelor de luat vederi, potrivit unui act normativ aprobat de Executiv.
"Se va institui din acest an, incepand cu 1 august, rovinieta electronica. (...) Va fi valabil si cel existent pe parcursul anului 2010 (modelul clasic de rovinieta, n.r.), dar incepand cu august vom introduce si o metoda alternativa de plata a rovinietei, varianta electronica", a declarat Boc la finalul sedintei de vineri a Guvernului.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la sfarsitul sedintei Executivului ca noul sistem presupune amplasarea de camere de luat vederi speciale, care vor "citi" numarul de inmatriculare al autovehiculelor. Ulterior, se verifica intr-o baza de date daca proprietarul a achitat contravaloarea rovinietei, iar daca aceasta nu a fost platita, masina va fi oprita de un echipaj de politie. Berceanu estimeaza ca prin introducerea rovinietei electronice vor creste incasarile. "Noi incercam sa facem in asa fel incat incasarea rovinietei sa ajunga la un nivel acceptabil. Spre deosebire de alte tari care incaseaza la 99-99,5%, noi suntem undeva la 50-60% cu incasarile rovinietei", a spus el.
"Practic, se intareste si sistemul de control si pedepsele aplicate", a precizat ministrul, adaugand ca prin aplicarea noului sistem nu creste pretul rovinietei.
Ministrul a precizat ca nu vor mai fi acordate autorizatii speciale de transport decat pentru marfurile indivizibile (cum ar fi utilajele de mari dimensiuni, n.r.). Berceanu a argumentat ca incarcatura din camioane este de obicei mai mare decat cea maxim admisa pentru tipul de mijoc de transport respectiv, ceea ce a dus la deteriorarea asfaltului. "In principal, este vorba despre cei care transporta balast si alte materiale de constructii, de multe ori tot pentru drumuri. Deci reparam un drum si stricam drumurile dintr-o zona destul de mare in jurul acelei portiuni unde facem reparatii", a spus el.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/36326_guvernul_a_aprobat_actul_normativ_privind_introducerea_rovinietei_electronice_din_august.html