Romanii s-au saturat de emisiunile privind criza financiara pe care televiziunile le difuzeaza ora de ora, zi de zi. Mai mult decat atat, telespectatorii sustin ca posturile de televiziune sunt vinovate de inrautatirea situatiei in tara, tocmai prin modul alarmant in care prezinta subiectul. Potrivit unui studiu UPC, aproape jumatate dintre romani - 46,4% - sunt de parere ca televiziunile exagereaza in momentul in care prezinta informatii privind criza financiara din tara noastra.
In plus, 44,2% dintre intervievati au declarat ca posturile TV sunt vinovate de inrautatirea situatiei. Aproximativ 40% dintre romanii care vizioneaza emisiunile despre criza o fac pentru a-i ajuta pe cei care si-au pierdut locul de munca. Aproximativ 30% dintre intervievati au spus ca nu vor sa vada la TV oameni care isi pierd locul de munca si locuinta din cauza crizei, iar 16,9% considera ca programele TV care arata efectele negative ale crizei asupra populatiei ar trebui interzise.
Criza financiara a atras dupa sine si schimbarea comportamentului romanilor, astfel ca putin peste jumatate - 54% - mai frecventeaza restaurantele si barurile, iar numai 44% mai merg sa vada un film la cinema. Totodata, romanii nu mai au chef nici de sport sau jocuri pe calculator. Doar 28% dintre romani ies sa alerge prin parcuri sau sa joace fotbal cu prietenii, 27% se uita la DVD-uri sau video si tot 27% joaca jocuri pe calculator. In schimb, acum, romanii isi "umplu" timpul liber stand cu familia, navigand pe Internet sau citind ziare. Astfel, saptamanal, romanii stau cu familia 28,7 ore, navigheaza pe Internet - 22,4 ore, se uita la televizor - 16,3 ore, citesc ziare - 4,4 ore, urmaresc DVD-uri - 3,7 ore, joaca jocuri video - 2,9 ore. Doar 15% dintre telespectatorii romani stau mai mult in fata televizorului pentru a afla cat mai multe informatii despre criza.
Potrivit studiului, jumatate dintre romani se informeaza despre criza economica de la televizor, 44% de pe Internet, 4% din ziare si 1% de la radio. In ultimele luni, romanii au inceput sa opteze pentru programele relaxante. Spre surprinderea multora, telenovelele au inceput sa ocupe un loc codas in preferintele telespectatorilor romani. Astfel, 28,1% dintre romani vizioneaza mai multe programe de vacanta, 15,2% prefera sa se uite la meciuri la televizor pentru a economisi banii de bilet, 12,7% consuma mai mult sport televizat. Doar 7% dintre intervievati au afirmat ca urmaresc mai multe telenovele.
Curentul