BankNews.ro - The Business Republic

Petrom cere peste 7 milioane de euro despagubiri de la stat
Economie | Data Publicarii: 22-01-2010

Compania Petrom a dat startul solicitarilor de despagubiri de mediu de la stat, din contul de 50 milioane de euro creat de Ministerul Finantelor, la privatizare. Astfel, la finele anului trecut, Petrom a trimis Ministerului Mediului o notificare de plata a sumei de peste 7,15 milioane euro. "Pana in prezent, compania Petrom a emis o notificare de plata in valoare de 7.150.406,24 euro, inregistrata la Ministerul Mediului cu nr. 53799/20.11.2009.

Notificarea reprezinta cheltuielile efectuate de Petrom pentru lucrarile executate la cele doua batale de slamuri fosfo-amoniacale din cadrul combinatului Doljchim Craiova, in conformitate cu obligatiile de mediu", potrivit datelor furnizate EVZ de oficialii ministerului.

Ei au precizat ca cererea urmeaza sa fie analizata de un comitet de avizare, iar valoarea solicitata de Petrom va fi decontata dupa ce vor fi verificate lucrarile executate.

"Eu nu o sa semnez (decontul - n.r.) daca nimeni nu verifica aceste lucrari, altfel o sa ne vina o gramada de facturi. Am dat dispozitie sa se formeze o echipa de avizare", a declarat ministrul mediului, Laszlo Borbely. Reprezentantii Petrom inca nu au furnizat un punct de vedere.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/36106_petrom_cere_peste_7_milioane_de_euro_despagubiri_de_la_stat.html