Anul 2010 se anunta a fi unul bun pentru cei care vor sa-si construiasca o casa: materialele de constructii si terenurile se ieftinesc in continuare, iar muncitorii sunt dispusi sa lucreze pe bani mai putini, presati de oferta limitata si de somajul in crestere. In plus, bancherii au inceput sa mai taie din dobanzile la imprumuturi si dau semne de reluare a creditarii. Cei care au deja o rezerva de bani pot sa profite de reducerile de pe piata materialelor de constructii, dupa ce in 2009 unele produse au pierdut chiar si 18% din pret.
"Nu ne asteptam la o crestere a pretului cimentului in acest an, ci poate la o scadere de 2-3% fata de anul trecut", a declarat marti Mihai Rohan, presedintele Patronatului din industria cimentului si altor produse minerale pentru constructii din Romania - CIROM. La fel si in cazul BCA, estimeaza Mihai Marian, vicepresedintele organizatiei de profil. Asta inseamna, la o ieftinire medie de 10%, din care cea mai mare parte la forta de munca, un pret de circa 360 de euro pe metrul patrat construit, fata de 400 de euro anul trecut, la care se adauga TVA.
Terenurile mai pierd pana la 15% din pret
Si pretul terenului atarna greu in aceasta ecuatie, iar anul acesta se anunta reduceri fata de 2009, cand metrul patrat a coborat in medie cu 50%. "Terenurile se vor ieftini in continuare, cel putin in Bucuresti, unde sunt posibile reduceri de 10-15%, in medie, pana la sfarsitul anului. Cele mai mari scaderi vor fi insa in cazul suprafetelor bine pozitionate, in timp ce terenurile din apropierea orasului se vor ieftini mai putin", a declarat pentru Gandul Antonio Zarnescu, directorul companiei Adviser Management Solutions. Explicatia este simpla: oferta este crescuta, in timp ce cererea este slab reprezentata.
Integral in Gandul
http://www.banknews.ro/stire/36022_de_ce_e_2010_un_an_propice_constructiei_de_case.html