BankNews.ro - The Business Republic

Reducerile le dau batai de cap romanilor
Actualitate | Data Publicarii: 15-01-2010

Comerciantii se dovedesc inventivi in perioada soldurilor si gasesc tot soiul de siretlicuri prin care-si deruteaza clientii cu privire la articolele reduse si diferentele de pret practicate. Romanii sunt asaltati de azi cu oferte de preturi de pana la 80% mai mici la haine si la incaltaminte. Protectia Consumatorilor avertizeaza ca negustorii umbla cu ocaua mica.

"Mi-am pastrat cateva sute de lei special pentru reducerile din aceasta iarna. Am sa ma duc sa colind cateva magazine chiar de sambata. Asta pentru ca mi-au picat ochii pe cateva haine inca de acum doua-trei saptamani, dar n-am vrut sa le iau la vremea respectiva pentru ca aveau niste preturi exagerate", povesteste Silvia Dobre (33 de ani).

Femeia lucreaza intr-o banca si in ultimii ani si-a facut un obicei din a pleca la cumparaturi in afara, imediat dupa Sarbatori. "Prefer sa-mi pun deoparte niste bani pentru luna ianuarie pentru ca un bilet dus-intors pana in Italia sau in Austria ajunge sa ma coste chiar mai putin decat o vizita la bunici, in Moldova, iar cu cateva sute de euro ma intorc cu un geamantan plin cu haine de calitate", mai arata Silvia.

Cum anul acesta nu a mai putut pleca, femeia a decis sa-si ia "mai putine haine, de la noi". "M-am gandit ca macar in aceasta perioada o sa pot sa-mi iau si eu haine de firma la preturile la care se vand, in mod normal, in strainatate", a mai adaugat tanara.

Pentru Daniela Croitoru (43 de ani), soldurile de iarna sunt doar "o dovada a faptului ca tot cei cu bani beneficiaza de reduceri". "Pentru mine, care castig aproape cat salariul mediu pe economie, degeaba pun ei afise peste afise in vitrine ca, si daca scotocesc toata casa, tot nu mai gasesc cateva sute de lei pana la salariu", ne-a spus cu necaz femeia.

Ce capcane ne intind comerciantii

Cei care mai dispun de ceva economii si vor sa profite de reducerile de iarna trebuie sa fie foarte atenti la o serie intreaga de aspecte inainte de a-si goli portofelele. Astfel, reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) avertizeaza ca o mare parte din operatorii economici din intreaga tara sunt "certati" cu prevederile legale referitoare la vanzarile de soldare. In ultimul sezon de solduri din 2009, controlorii ANPC au gasit nereguli la 575 de comercianti din cei 605 care au fost "vizitati" pe parcursul a zece zile.

Cele mai utilizate practici de pacalire a clientilor au constat in lipirea a doua sau trei preturi pe eticheta produsului, fara a fi specificat care din acestea este cel de achizitie, lipsa informarii asupra produselor care intra in stocul lichidarii, dar si afisaj contradictoriu.

Spre exemplu, "in judetul Bihor, pe un afis din josul geamului statea scris «pret unic 7 lei», iar pe altul, in partea de sus a vitrinei, se anunta «totul la 9 lei», desi in unitate existau si produse la 12 lei", mai arata datele inregistrate de ANPC. Neregula este si lipsa afisarii pretului initial, dar si a pretului redus, explica reprezentantii ANPC.

Turismul de shopping

Inceputul anului aduce vesti bune si pentru amatorii de calatorii in marile capitale europene: discounturi de pana la 70% pentru produse de marca. Romanii platesc, in medie, circa 100 de euro la shopping in strainatate si prefera sa nu stea mai mult de trei zile. De altfel, mare parte din calatoriile externe din aceasta perioada au ca motiv sezonul de reduceri din marile orasele europene.

"Romanii stau la shopping, in medie, intre doua si patru nopti", spune Traian Badulescu, purtator de cuvant la Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT).

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/35885_reducerile_le_dau_batai_de_cap_romanilor.html