Incepand cu 15 ianuarie, comerciantii vor ieftini produsele de toamna-iarna. Pana pe 15 aprilie, in cadrul perioadei de soldari, consumatorii vor putea achizitiona produsele la preturi si cu 50 la suta mai mici. Aceasta practica este reglementata prin lege, iar perioada si modul de a vinde prin soldare trebuie sa fie respectate, fapt trecut cu vederea de unii comercianti. Constantin Cerbulescu, presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), le aminteste atat consumatorilor, cat si comerciantilor, necesitatea cunoasterii si respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor in cadrul vanzarilor de soldare.
"Orice comerciant care anunta o reducere de pret are obligatia sa tina cont ca aceasta trebuie sa fie raportata la pretul de referinta practicat, mai exact, pe eticheta produsului sa se gaseasca atat pretul vechi, cat si pretul nou rezultat din aplicarea reducerii. In anii precedenti s-a observat ca aceasta prevedere nu a fost respectata de unii operatori economici, care fie au trecut pe etichete doar pretul vechi, fie au mentionat doua preturi fara a evidentia care este cel nou, fie pe eticheta era trecut pretul vechi si procentul reducerii fara a se specifica pretul nou, lasand cumparatorul sa-si calculeze singur pretul final", a explicat Cerbulescu.
Comerciantii care practica reducerile de pret trebuie sa aiba in vedere mai multe aspecte. Vanzarile de soldare pot fi efectuate numai in cursul a doua perioade pe an, cu o durata maxima de cate 45 de zile fiecare, cu conditia ca produsele propuse pentru soldare sa fie achitate furnizorului de catre comerciant cu cel putin 30 de zile inaintea datei de debut a perioadei de vanzari de soldare si oferite spre vanzare in mod obisnuit inaintea acestei date. Perioadele de soldari pot fi stabilite de comerciant intre urmatoarele limite: 15 ianuarie si 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamna/iarna, si 1 august si 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primavara/ vara. Stocul de produse propus pentru soldare trebuie sa fie constituit in prealabil in magazinul respectiv, in spatiile de vanzare si depozitele structurii de vanzare, precum si, dupa caz, in unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel putin 15 zile inainte de data de debut a vanzarii de soldare, si nu va fi reinnoit dupa constituire sau in cursul vanzarilor de soldare.
Integral in Romania Libera