Criza a modificat comportamentul turistilor: merg cu masina personala, cauta cazare ieftina si mananca la "impinge tava".
Peste jumatate dintre turistii romani care petrec vacantele in tara prefera sa mearga cu autoturismul personal, sa-si cumpere mancare de la supermarket si sa se cazeze in vile inchiriate. Operatorii de turism sunt ingrijorati de cresterea numarului acestora din cauza crizei. Vedetele sezonului au fost particularii si proprietarii de pensiuni, preferati datorita preturilor mici.
Daca, in 2008, vacantele in strainatate se vindeau la early booking, in 2009 au dominat rezervarile de ultim moment, cu reduceri de pana la 35%. Acelasi lucru se intampla si in prag de Revelion. Cei care sunt dispusi sa plece chiar maine pot alege o vacanta de patru zile in Bulgaria, la Bansko, pentru 179 de euro, in loc de 270, cat se cerea initial.
"Tendinta s-a observat inca din sezonul estival, cand multi au asteptat pana in ultimul moment, din cauza problemelor financiare personale. Pentru a-si vinde pachetele, si operatorii, si hotelierii sunt nevoiti sa scada preturile la maximum", spune Traian Badulescu, purtator de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.
Calitatea cazarii intereseaza mai putin ca peisajele
Turistii pe care hotelierii ii surprindeau cu resouri sau butelii in camere s-au inmultit pe fondul crizei. Nu au scazut insa si pretentiile. "Cand se a dreseaza agentilor de turism, ei cer «ceva mai ieftin». Cand li se prezinta oferta, ei incep cu pretentii. Vor camere renovate, cu aer conditionat, cada, frigider si televizor", spune Dragos Raducan, secretar general al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc.
Integral in Evenimentul Zilei
http://www.banknews.ro/stire/35461_romanii_renunta_la_restaurante_in_vacanta.html