Compania imobiliara Impact Bucuresti a anuntat majorarea capitalului social cu suma de 20,35 milioane lei, de la 79,65 milioane lei la 100 milioane lei, potrivit unui comunicat transmis luni Bursei de Valori Bucuresti, informeaza NewsIn. Majorarea de capital s-a efectuat prin emiterea unui numar de 203.471.799 actiuni noi cu o valoare nominala de 0,1 lei. Aproape jumatate din aceasta suma (9,68 de milioane lei) provine din primele de emisiune constituite de societate in emisiunile anterioare de actiuni, iar 10,06 milioane de lei provin din incorporarea profitului realizat de companie in anul 2005. Restul de 597.871 lei provin din rezervele legale ale companie, se mentioneaza in comunicatul transmis de Impact.
Majorarea de capital s-a efectuat prin acordarea a 0,25545 actiuni noi pentru fiecare titlu deja detinut, decizia afectand toate persoanele inscrise in Registrul Actionarilor la data de 8 iunie 2006.
Impact, listata la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), a afisat un profit net de 11,22 milioane lei (3,19 milioane euro) pe primul semestru al anului 2006, la o cifra de afaceri de 81,53 milioane lei (23,23 milioane euro), potrivit raportului companiei, transmis Bursei.
Impact Bucuresti a estimat o crestere de 242% a profitului brut pe anul 2006, pana la 44.8 milioane de lei. Anul trecut, firma a inregistrat un profit net de 10,7 milioane de lei noi, in scadere cu 34%. Compania de dezvoltare imobiliara tinteste si o crestere a cifrei de afaceri la 201,7 milioane de lei noi, de la 175,9 milioane in 2005, conform datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucuresti.
Sursa: NewsIn