In plina criza, bancile incearca sa atraga clientii prin diverse promotii de sarbatori. Astfel, acestia au in aceasta perioada posibilitatea sa faca un credit fara a plati cateva rate, sa contracteze un credit fara comision de acordare sau sa castige diverse premii in bani, in produse sau chiar excursii.
Ca si in anii trecuti, bancile ofera promotii si cu ocazia acestor sarbatori. In acest an, promotiile sunt particularizate pe situatia de criza in care se afla clientii. BRD promite celor care le calca pragul cu scopul de a le deveni clienti nu mai putin de 61.000 de premii. "Promotia se desfasoara intre 2 decembrie 2009 si 31 ianuarie 2010. Produsele si serviciile incluse in campania adresata persoanelor fizice sunt dintre cele mai diverse: carduri, credite de consum si ipotecare, produse de banca la distanta (Internet banking si mobile banking), produse de economisire si plasamente, pensii, pachete de produse si servicii.
baza de lozuri razuibile: rame foto digitale, DVD playere, memory stick-uri, CD-uri cu colinde, vin rosu, ornamente si decoratiuni de Craciun", informeaza BRD. De asemenea, banca vrea sa-i premieze si pe mai vechii clienti. "Si utilizarea produselor si a serviciilor achizitionate in timpul sau inaintea campaniei aduce numeroase premii. Astfel, se pot castiga prin tragere la sorti: 5.000 de euro, trei excursii la Paris cu cina si un spectacol la Moulin Rouge, TV LCD-uri si mini laptopuri", mai arata BRD.
Nici la firma concurenta BCR nu lipsesc promotiile. Perioada avantajelor este 7-21 decembrie. Astfel, cei care vor dori sa trimita prin BCR bani vor fi scutiti de 50% din comision, comision care, la randul lui, a beneficiat deja de o reducere de 75%. De asemenea, cei care fac credit de nevoi personale la BCR vor beneficia de o reducere de 11,5% din comisionul standarad de acordare. Cei care fac depozite la BCR vor beneficia de un bonus de dobanda de 0,25% pe an fata de dobanda standard.
In speranta ca multi romani vor opta pentru un card de credit pentru cumparaturile de sarbatori, bancile au promotii si la acest produs. Alpha Bank ofera 10 lei pentru fiecare suta de lei cheltuita cu ajutorul cardului de credit Alpha MasterCard Credit pana la finele anului si 1%, maximum 10 lei, pentru AlphaCard Visa Credit. Bancpost ofera o dobanda de 0% in primele trei luni pentru cei care folosesc cardul de credit American Express pana la jumatatea lunii februarie. In plus, pentru trei tranzactii efectuate pana la 15 ianuarie, clientul are posibilitatea de a castiga o excursie de 5.000 de euro.
UniCredit Tiriac Bank ofera clientilor care acceseaza pana la finele anului ,,Creditul 11", credit de nevoi personale fara ipoteca, posibilitatea de a-si alege sa nu plateasca doua rate sau comisionul de acordare. In plus, in urma unei trageri la sorti, solicitantii de credite pot fi alesi sa nu mai plateasca nici o rata.
Cotidianul
http://www.banknews.ro/stire/35294_bancile_se_intrec_in_promotii_la_sfarsit_de_an.html