BankNews.ro - The Business Republic

Poupet, BRD: Calitatea riscului si profitabilitatea sunt principalele tinte
Finante-Banci | Data Publicarii: 15-12-2009

Guy Poupet va prelua, la 1 ianuarie 2010, conducerea BRD-Groupe Societe Generale, pentru o perioada de patru ani, au hotarat ieri actionarii celui de-al doilea mare jucator din sistemul bancar local. Patrick Gelin, actualul presedinte director general al bancii, va detine, incepand de anul viitor, doar functii neexecutive in cadrul grupului Societe Generale.

"Avem cateva prioritati, cum ar fi calitatea riscului si profitabilitatea. Nu ne uitam neaparat spre volum sau cota de piata. Ne dorim o dezvoltare constanta, profitabila si sanatoasa. Daca dupa ce vom atinge aceste obiective ajungem lideri de piata pe anumite segmente sau la nivel general, voi fi multumit total", a declarat Poupet.

Patrick Gelin, presedintele Consiliului de Administratie al BRD-Groupe Societe Generale, a spus ca aceasta schimbare nu va aduce modificari radicale in ceea ce priveste banca si a precizat ca in Romania "nu poate fi vorba despre concedieri".

Recent, Gelin declara pentru Business Standard ca "2009 a fost un an dificil, care nu ofera o imagine clara a viitorului apropiat". Contextul economic international si deciziile viitorului guvern al Romaniei vor fi definitorii pentru "agonia sau extazul" sistemului bancar.

Business Standard

http://www.banknews.ro/stire/35171_poupet,_brd_calitatea_riscului_si_profitabilitatea_sunt_principalele_tinte.html