BankNews.ro - The Business Republic

Actionarii Northern Rock nu vor primi niciun fel de compensatii
International | Data Publicarii: 10-12-2009

Un nou raport arata ca fostii actionari ai bancii britanice Northern Rock au sanse minime sa primeasca compensantii din partea statului, dupa ce institutia a fost nationalizata in urma cu aproape doi ani, scrie Banking Times.

Northern Rock, pana in 2007 al treilea mare creditor ipotecar din Marea Britanie, cu active de peste 100 miliarde lire sterline, a fost prima victima a turbulentelor din segmentul american al creditelor ipotecare riscante.

In septembrie 2007, guvernul britanic si-a dat acordul pentru salvarea bancii intrate in criza, care a primit astfel un imprumut de urgenta din partea Bancii Angliei, facand ca in numai trei luni actiunile companiei sa se prabuseasca cu 83%.

Conform analistilor, principala greseala a bancii a fost ca nu si-a asigurat nicio protectie in eventualitatea unei cresteri semnificative a costurilor de creditare pe piata financiara internationala.

Ultimul plan al guvernului britanic pentru Northern Rock vizeaza divizarea institutiei de credit intr-o banca buna si una rea, operatiune care va scoate din buzunarele contribuabililor englezi alte 8 miliarde lire sterline si va reduce complet sansele actionarilor de a-si recupera sumele investite.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/35028_actionarii_northern_rock_nu_vor_primi_niciun_fel_de_compensatii.html