Ultimul raport al McAfee, unul dintre cei mai mari producatori de programe antivirus si software destinate securitatii computerelor, pune domeniul .ro pe harta celor mai periculoase domenii pentru download.
21% dintre site-urile cu terminatia .ro sunt considerate extrem de riscante, iar analistii McAfee recomanda utilizatorilor de Interent sa downloadeze cu circumspectie documente. Domeniile .info ocupa a doua pozitie, 17,2% putandu-se dovedi riscante pentru calculatoarele internautilor.
In total au fost testate circa 688.000 de site-uri care ofera download pe plan mondial, iar 4,5% au fost descoperite cu probleme, fata de 4,7% in studiul de anul trecut.
Per ansamblu, cele mai riscante domenii web la toate categoriile sunt cele inregistrate in Camerun (.cm), unde 37% din numarul total al site-urilor contin elemente cu potential daunator, China, cu 23,4%, Samoa, cu 17,8% si Rusia cu 5,2%.
Site-urile care pot fi accesate fara prea mari riscuri sunt cele din Japonia, unde doar 0,1% contin riscuri informatice, Irlanda, Croatia, Luxemburg si Vanuatu, cu procente asemanatoare.
George Trifu
http://www.banknews.ro/stire/34834_domeniile_ro,_pe_harta_celor_mai_riscante_pentru_download.html