Majoritatea angajatilor din intreaga lume sustin ca, in ultimii doi ani, stresul la locul de munca a crescut semnificativ, 58% dintre respondenti declarand ca, in cazul lor, acesta a crescut "mai mult" sau "mult mai mult", arata un studiu global, realizat de compania Regus.
In perioada de scadere economica, principalii factori de stres pentru angajati sunt concentrarea crescuta pe profitabilitate, pe veniturile trimestriale din vanzari, lipsa unui sprijin administrativ optim, competitia agresiva din partea colegilor, riscul de a ramane fara loc de munca/esecul afacerii, presiunea din partea clientilor pentru imbunatatirea calitatii serviciilor si pierderea unor angajati buni. In timp ce respondenti din 11 tari, dintr-un total de 13, au identificat "concentrarea crescuta pe profitabilitate" ca fiind principala cauza a stresului de la serviciu, generatorul principal de stres in Anglia a fost perceput ca fiind "riscul de a ramane fara loc de munca/esecul afacerii".
"Stresul in randul fortei de munca poate aduce companiilor probleme reale: productivitatea conducerii și a muncii poate fi serios afectata, precum și nivelul de motivare, iar conflictul intre colegi poate slabi profesionalismul. Daca oricare dintre acestea are loc, atunci rezultatele finale financiare ale companiilor vor avea de suferit", spune Mark Dixon, CEO Regus.
Date fiind conditiile economice din regiune, situatia angajatilor din Romania nu este cu mult diferita fata de cea a participantilor la studiul Regus, este de parere Garry Gurtler, director regional Regus pentru Europa Centrala si de Est.
"Angajatii romani sunt afectati de nesiguranta locului de munca, de reducerea salariilor și creșterea volumului de lucru, pe masura ce au loc noi disponibilizari, acestea fiind doar cateva dintre cauzele care determina un nivel de stres ridicat la serviciu", explica Garry Gurtler.
Studiul a fost realizat in randul a 11.000 de organizatii din 13 tari din intreaga lume.
Business Standard
http://www.banknews.ro/stire/34566_mai_mult_de_jumatate_dintre_angajati,_mai_stresati_in_criza.html