Shari Arison, cea mai bogata femeie din Israel, este de asemenea autoarea unui best-seller controversat, in care isi afiseaza 'spiritualitatea' si evoca 'premonitiile' sale privind marile catastrofe... sau recenta criza financiara, potrivit AFP.
Mostenitoare a companiei Carnival, cel mai mare operator de croaziere din Israel, fondata de tatal ei, ea este si principala actionara la Hapoalim, prima banca din aceasta tara, avand, la cei 52 de ani ai sai, o avere estimata de revista americana Forbes la 2,7 miliarde de dolari.
Arison a publicat la inceputul anului cartea intitulata 'Nasterea - Intalnirea dintre spiritual si material', in care isi povesteste viziunile, ideile de pace universala si precedentele sale reincarnari.
Ea afirma ca in timpul unor vacante petrecute in Turcia, in timp ce se bronza pe puntea yachtului ei, a vazut un val imens cu mii de cadavre. 'Era ingrozitor, era o premonitie care s-a dovedit exacta', prin acel tsunami din 2004 din Asia. A avut, de asemenea, dupa cum afirma aceasta, premonitii despre uraganul Katrina (2005), sau, mai recent, despre cataclismul financiar din 2008.
'Cred cu adevarat ca am o misiune in aceasta lume, sa conduc si sa ghidez. In cea mai mare parte a vietii mele am primit mesaje, imagini, cateodata in limbi vechi, care veneau din lumea de dincolo', afirma Shari Arison, care da asigurari ca viziunile ei nu interfereaza cu gestionarea bancii Hapoalim. Ea ii trimite pe detractori sa se uite la cifrele de afaceri.
Femeia, nascuta in Statele Unite, isi cheltuieste o parte din bani pentru actiuni de caritate. Finanteaza asociatia 'Esenta vietii' care isi propune 'sa aduca umanitatea la esenta ei' pe baze diverselor credinte.
Miliardara refuza sa vorbeasca despre politica, iar premonitiile ei se opresc inainte de evocarea pacii in Orientul Mijlociu.
'Am impresia ca suntem la o raspantie. Cu multi ani in urma, totul parea sumbru, se intamplau lucruri ingrozitoare. Acum vad o imagine mai luminata', afirma totusi Shari Arison.
Dar ea nu merge cu actiunile sale filantropice pana acolo incat sa investeasca in teritoriile palestiniene. 'Este greu pentru un israelian', afirma ea.
AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/34524_ciudatele_viziuni_ale_celei_mai_bogate_femei_din_israel.html