BankNews.ro - The Business Republic

Flirtul la serviciu sporeste randamentul
HR/Cariere | Data Publicarii: 06-11-2009

Persoanele care flirteaza la locul de munca au parte de mai multa energie pozitiva si dau un randament mai mare atunci cand vine vorba de indeplinirea sarcinilor de serviciu, potrivit unei cercetari realizate de un sexolog norvegian.

Una dintre explicatiile oferite de specialist a fost aceea ca, atunci cand doi colegi de serviciu sunt indragostiti unul de celalalt, acestia reusesc sa-si faca treaba mai cu spor si nu sunt foarte deranjati atunci cand se intampla sa ramana la birou peste orele de program, fapt care este in beneficiul companiei angajatoare.

Sexologul norvegian Elsa Aalmas a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a realizat un studiu pe un esantion de aproximativ 500 de persoane, cu varste cuprinse intre 25 si 55 de ani.

In urma interpretarii rezultatelor obtinute, sexologul a ajuns la urmatoarea concluzie: una din cinci persoane a recunoscut ca a avut cel putin o relatie amoroasa cu un coleg de serviciu, iar un cuplu din zece s-a format la locul de munca.

"Flirtul si intretinerea de relatii sexuale cu un coleg de serviciu sunt extrem de benefice, atat pentru formarea profesionala a persoanelor respective, dar si pentru companie. Angajatii implicati in astfel de relatii devin mai profesionisti si dispare eterna problema a rivalitatii cu ceilalti angajati. Sunt mult mai productivi si formeaza, intr-adevar, o echipa, sustinandu-se unul pe altul", explica cercetatoarea Elsa Aalmas.

Specialista mai considera ca relatiile amoroase intre colegii de birou au un impact pozitiv asupra rentabilitatii companiei.

Integral in Gandul

http://www.banknews.ro/stire/34020_flirtul_la_serviciu_sporeste_randamentul.html