BankNews.ro - The Business Republic

Vodafone: Telecomunicatiile nu sunt atat de afectate de criza
IT&C | Data Publicarii: 04-11-2009

Directorul Sales Business Market al Vodafone Romania, Adrian Georgescu, a declarat, miercuri, la Buzau, in cadrul evenimentului Business Trends Round Table, organizat de The Money Channel, ca telecomunicatiile nu sunt un domeniu atat de afectat de situatia economica din aceste zile.

"Suntem in momentul de fata numarul 1 la nivel global ca si companie de telecomunicatii. Vorbim de peste 300 de milioane de clienti si de operatiuni in peste 45 de tari. Deci, ceea ce resimtim noi, ca si operatiune Vodafone Romania, face parte dintr-un cadru mai larg, din ceea ce se intampla la nivel de Vodafone Group. Am putea spune ca telecomunicatiile nu sunt un domeniu afectat sau atat de afectat de situatia economica din zilelea acestea", a declarat Adrian Georgescu.

Oficialul companiei de telecomunicatii a mai spus ca Romania face parte, in cadrul grupului Vodafone, din categoria pietelor emergente, in care impactul crizei economice nu s-a aflat la acelasi nivel cu cel al pietelor vest-europene.

"Vorbim de pietele vest-europene, stabile, unde si Vodafone Group, ca si celelalte mari companii multinationale, a avut un impact negativ din punct de vedere al situatiei economice. Vorbim de pietele emergente, in continuare Romania este considerata piata emergenta, unde poate impactul nu a fost la acealasi nivel", a mai spus Georgescu.

The Money Channel a organizat miercuri, la Buzau, masa rotunda "Solutii eficiente pentru comunitatea de afaceri", dezbatere care a pus in lumina solutiile eficiente de comunicatii pentru companiile locale mici si mijlocii.

"Business Trends Round Table" este o serie de dezbateri intiate si organizate de The Money Channel, axate pe problemele de interes pentru mediul de afaceri romanesc.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/33951_vodafone_telecomunicatiile_nu_sunt_atat_de_afectate_de_criza.html