Guvernul a decis, miercuri, trecerea Salii Palatului din administrarea RA-APPS in cea a Ministerului Culturii si transformarea acesteia, incepand cu toamna acestui an, intr-un mall cultural modern, investitiile estimate fiind intre opt si zece milioane de euro, potrivit NewsIn. Ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, a declarat ca noul centru cultural va avea sase sali de spectacole, spatii expozitionale, sali de conferinte si librarii, cafenele, magazine de antichitati, o parcare subterana si lifturi exterioare. "Va fi o zona de relationare sociala", a declarat ministrul, precizand ca nu este vorba de "un mall in sensul occidental al cuvantului, cu spatii destinate comertului, ci numai activitatilor culturale".
Iorgulescu a explicat ca transformarea Salii Palatului in mall cultural se va face in doua etape, termenul de finalizare al investitiilor fiind august 2007. Astfel, dupa primele reparatii, care vor costa pana la trei milioane de euro, sala de spectacole va beneficia de acustica performanta, plafoane noi, iar scena va fi reamenajata.
Noul imobil va gazdui Festivalul George Enescu, iar dupa Festival, Sala Palatului va fi din nou inchisa pentru amenajarea unui ateneu in aer liber si a unei parcari subterane care va permite accesul direct in sala de spectacole.
Ministrul a declarat ca au existat "foarte multe presiuni" pentru ca Sala Palatului sa nu fie transformata in mall cultural, venite din partea persoanelor care desfasoara activitati comerciale in incinta cladirii. "Cu toate acestea, Sala Palatului nu a produs niciodata profit. Anul trecut a avut pierderi de 1,8 miliarde de lei vechi", a explicat ministrul.
Iorgulescu a precizat ca, odata cu preluarea imobilului, Ministerul Culturii a preluat si cei 125 de angajati ai Salii Palatului.
Sursa: NewsIn