Consiliul Bursei a aprobat admiterea la tranzactionare a fondului de investitii cu capital garntat OTP WiseRO, urmand ca titlurile acestuia sa intre la cota Bursei in aceasta luna, a declarat Stere Farmache, presedintele BVB.
Prospectul de admitere la tranzactionare a OTP WiseRo primise si avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) la inceputul lunii septembrie, iar avizul BVB era ultimul inainte de intrarea la cota Bursei a unitatilor de fond.
Oferta de vanzare primara a unitatilor de fond OTP WiseRO s-a derulat in perioada 29 iunie -24 iulie, operatiunea fiind intermediata de casa de brokeraj Intercapital Invest.
Oferta s-a incheiat cu subscrieri de 8,95 milioane lei, in conditiile in care fondul intentiona sa atraga doar 6 milioane lei. Investitorii au cumparat astfel 44.739 de unitati de fond, cu 49% mai multe decat cele puse initial in vanzare, adica 30.000 de unitati.
Potrivit prospectului de emisiune, in cazul suprasubscrierii, administratorul a putut sa majoreze numarul de unitati de fond oferite pana la 85.000.
OTP WiseRO investeste pana la 100% din active in depozite bancare, urmarind in schimb evolutia indicelui SGI Wise US Long/Short Vol Target, pe baza unui instrument financiar derivat de tip index swap.
Indicele SGI Wise US Long/Short Vol Target este dezvoltat de Societe Generale Corporate & Investment Banking si urmareste performanta unui grup de actiuni din componenta indicelui american S&P500. Astfel, performanta indicelui va fi determinata prin combinarea pozitiilor de cumparare (long) pe 10% dintre cele mai solide actiuni din S&P500 si a celor de vanzare (short) pe 10% din cele mai slabe actiuni din indicele american.
Actiunile din componenta indicelui S&P500 sunt selectate pe baza a 12 criterii legate de evaluare, performanta, profitabilitate sau lichiditate, fiind scanate lunar toate actiunile din indicele S&P500. Portofoliul este restructurat lunar pe baza acestor scanari si evaluari.
OTP WiseRO va permite astfel investitorilor sa investeasca in actiuni din componenta indicelui american, fara sa fie supusi insa unor costuri mari de tranzactionare si riscului valutar.
Potrivit directorului de investitii al OTP AM, Dan Popovici, randamentul anualizat al indicelui SGI Wise US Long/Short Vol Target este de peste 17%, iar randamentul mediu de circa 13,5%, fiind calculat pe baza a circa 3.000 de simulari, cu datele S&P500 incepand din 2007.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/32835_fondul_de_investitii_otp_wisero_a_primit_avizul_consiliului_bursei_pentru_tranzactionare.html