BankNews.ro - The Business Republic

Retelele bancilor vor scadea dramatic in urmatorii ani
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-10-2009

"Fata de nivelul general de dezvoltare a tarii, atat economic, cat si din punct de vedere al veniturilor, in Romania, reteaua bancara este prea mare", spune consultantul financiar Bogdan Baltazar. In ultimii trei ani, bancile si-au extins retelele cu aproximativ trei mii de unitati.

"Criza a stopat extinderea retelelor. Cred ca, practic, toate bancile reanalizeaza eficienta sucursalelor deschise in graba, intr-o oarecare disperare sa nu piarda trendul. Si s-a dovedit ca unele nu sunt viabile, nu sunt bine locate, nu sunt ce ar trebui, in unele zone poate este prea mare aglomerare fata de cererea potentiala", explica presedintele CA al UniCredit Tiriac Bank, Dan Pascariu.

Bancile au tinut totusi cont de dezvoltarea economica a fiecarei regiuni si au extins reteaua, in special in zonele cele mai profitabile.

"Sectorul bancar s-a remarcat anul trecut printr-o extindere agresiva, prin cresterea numarului de unitati bancare, dar si prin intrarea pe piata a unor noi institutii de credit. Astfel, din punct de vedere al unitatilor bancare, piata din Romania se poate considera a fi saturata. Pe fondul crizei, este cunoscut faptul ca sectorul financiar a avut cele mai semnificative pierderi, astfel ca multe dintre unitatile bancare neprofitabile pot fi inchise din aceasta cauza", a declarat Valentin Miron, presedinte VMB Partners.

Economistul-sef de la BCR, Lucian Anghel, a afirmat ca sunt mai multi factori care influenteaza dezvoltarea unei regiuni din punct de vedere bancar, cum ar fi produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, investitiile straine directe, rata somajului sau infrastructura.

Comisia Nationala de Prognoza a estimat pentru 2009 cel mai mic PIB pe locuitor pentru zona nord-est, de 4.794 de euro, in timp ce la polul opus se afla zona Bucuresti-Ilfov, cu un raport de 14.169 de euro.

"Doar Bucurestiul se apropie de media europeana a unitatilor bancare raportate pe cap de locuitor. Sistemul bancar local ar trebui comparat cu cel din Italia sau din Spania, intrucat, fiind tari latine, banca trebuie sa stabileasca o relatie mai personala cu clientul", a precizat Anghel.

Expansiunea teritoriala a bancilor, din ultimii ani, a atras, de asemenea, si un risc operational suplimentar pentru acestea, intrucat recrutarea de personal de inalta calificare a devenit din ce in ce mai dificila.

In anii trecuti, bancile ofereau cele mai atractive salarii si beneficii salariatilor, cum ar fi dobanzi preferentiale la credite, premii sau bonusuri.
La finele primului semestru, salariul mediu net pe banca era de 3.188 de lei, cu 32% mai mult compartiv cu aceeasi perioada a anului trecut si in crestere cu peste 5% fata de finele anului trecut.

Integral in Business Standard

http://www.banknews.ro/stire/32758_retelele_bancilor_vor_scadea_dramatic_in_urmatorii_ani.html