In fiecare an, mii de imigranti se indreapta spre plantatiile de rosii, portocale, masline si struguri din sudul Italiei, atrasi de promisiunea unui venit decent asigurat din activitati agricole sezoniere, scrie Reuters.
Venite mai ales din Africa, valurile de imigranti sunt, in general, tolerate de autoritati, datorita rolului lor economic. Din aceasta cauza oficialii sunt dispusi sa inchida ochii la abuzurile la care sunt supusi muncitorii.
Pentru un salariu de maxim 20 de euro pe zi, imigrantii sunt obligati sa munceasca mai mult de 12 ore zilnic si sa locuiasca in baraci fara apa curenta sau electricitate, scriu ziaristii Reuters.
"Nu mi-am imaginat nici in cele mai negre cosmaruri ca va fi asa in Italia. Chiar si cainii traiesc mai bine ca noi. Este mai bine sa mori decat sa traiesti asa", spune Boubacar Bailo, un barbat de 24 de ani venit din Guineea pe o plantatie de rosii din Puglia, zona cunoscuta drept Triunghiul Aurului Rosu, pentu ca produce mai mult de o treime din volumul total de rosii din Italia.
Muncitorii sunt platiti cu 3,5 euro pentru fiecare lada de rosii umpluta. Suma este infima in raport cu volumul de munca, capacitatea unei lazi fiind de 350 kg. In cele mai bune zile, agricultorii strang maxim 25 euro.
"Este un sistem feudal, la fel ca in Evul Mediu. Sclavii moderni sunt folositori pentru economia Italiei, poti sa ii exploatezi si sa-i alungi cand nu mai ai nevoie de ei", spune Arcangelo Maira, preot din Puglia.
George Trifu
http://www.banknews.ro/stire/32656_reuters_forma_moderna_de_sclavagism_pe_plantatiile_din_italia.html