BankNews.ro - The Business Republic

Propunerile partidelor pentru Consiliul de Administratie al BNR
Politica | Data Publicarii: 25-09-2009

Partidele parlamentare si-au anuntat pana joi propunerile pentru membrii Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), pentru noul mandat de cinci ani ce incepe in 11 octombrie.

Consiliul de Administratie al BNR, in care se iau deciziile majore, precum cele de politica monetara, este format din noua membri, din care patru cu functie executiva (guvernatorul, prim-viceguvernatorul si doi viceguvernatori).

In afara de guvernator, functie pentru care exista un consens in randul partidelor pentru reinnoirea mandatului lui Mugur Isarescu, celelalte opt locuri din CA vor fi atribuite unor persoane propuse de partidele parlamentare dupa algoritmul: PSD - 3, PDL - 3, PNL - 1 - si UDMR - 1.

Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat joi pentru NewsIn ca social-democratii ii sustin pentru cele trei posturi de membri ai Consiliului de Administratie al BNR pe Florin Georgescu, Marin Dinu si Nicolae Danila, fost presedinte al BCR.

PNL si UDMR au anuntat, tot joi, ca ii sprijina pentru un nou mandat pe actualii membri ai CA, Napoleon Pop si Agnes Nagy.

PDL ii sustine pe Cristian Popa, Virgiliu Stoenescu si Ene Dinga, fostul ministru al integrarii europene in guvernul Tariceanu, potrivit secretarului general al PDL, Vasile Blaga.

PDL vizeaza cele doua pozitii de viceguvernator, pentru care ii propune pe Cristian Popa si Virgiliu Stoenescu, ultimul fiind in prezent membru fara pozitie executiva in Consiliul de Administratie al BNR. Liderii PDL au mentionat ca propunerile pentru conducerea BNR vor fi discutate luni in Biroul Permanent al partidului.

Pentru una din cele doua functii de viceguvernator, PDL se bate, insa, cu PNL, care pretinde si el aceasta pozitie, in conditiile in care, conform algoritmului, ar avea dreptul la mai mult de un loc in Consiliul de Administratie si vrea un membru cu functie executiva.

Astfel, potrivit propunerilor anuntate, Consiliul de Administratie al bancii centrale, format din noua membri, ar putea avea urmatoarea componenta in noul mandat:

  • Mugur Isarescu (guvernator)
  • Florin Georgescu (prim-viceguvernator, sustinut de PSD)
  • Cristian Popa (viceguvernator, sustinut de PDL)
  • Virgiliu Stoenescu (viceguvernator, sustinut de PDL)
  • Napoleon Pop (membru, sustinut de PNL)
  • Agnes Nagy (membru, sustinut de UDMR)
  • Ene Dinga (membru, sustinut de PDL)
  • Marin Dinu (membru, sustinut de PSD)
  • Nicolae Danila (membru, sustinut de PSD)

Virgiliu Stoenescu si Napoleon Pop ar putea schimba pozitiile, in cazul in care PNL va obtine, in cele din urma, una din cele doua functii de viceguvernator.

In actualul mandat, care expira in 10 octombrie, membrii CA ai BNR sunt: Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, Florin Georgescu - prim-viceguvernator, Eugen Dijmarescu - viceguvernator, Cristian Popa - viceguvernator, Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop si Virgiliu Stoenescu.

Birourile reunite ale celor doua camere ale Parlamentului au dat Comisiilor de buget termen de zece zile pentru a audia si a intocmi rapoartele nominalizatilor la CA al BNR.

Discutia in cadrul Birourilor permanente reunite a pornit de la scrisoarea transmisa de Comisiile de buget ale celor doua camere ale Parlamentului, in care se mentioneaza ca, in conformitate cu Hotararea nr. 16 din 28 septembrie 2004, plenul reunit a numit Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei pentru un mandat de cinci ani. Cei doi presedinti ai comisiilor precizeaza ca, intrucat mandatele expira, trebuie demarate procedurile numirii noilor membri.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/32557_propunerile_partidelor_pentru_consiliul_de_administratie_al_bnr.html