BankNews.ro - The Business Republic

Toamna gri pentru chirii
Imobiliare | Data Publicarii: 16-09-2009

In ultimii ani, inceperea anului universitar a reprezentat un prilej bun pentru proprietarii de apartamente sa ridice chiriile in mod nejustificat. Anul trecut am vazut chiar o situatie paradoxala in care preturile chiriilor cresteau odata cu ofertele. Astfel, in toamna lui 2008, atat in Capitala cat si in provincie, desi crescuse oferta, chiriile au continuat sa se majoreze, ceea ce reprezenta o situatie atipica. In majoritatea oraselor universitare, oferta aproape se dublase, iar chiriile crescusera cu  5%-25%.

Daca in anii trecuti venirea tinerilor majora chiriile, de ce nu s-ar fi intamplat la fel si cu toamna anului curent, astfel au aparut speculatii ca  odata cu inceperea lunii septembrie  vom asista la o apreciere a preturilor, pe fondul cresterii cererii venite in mare parte din randul studentilor.

Insa surpriza a fost alta, una in care toamna lui 2009 aduce modificari in randul chiriilor, dar nu in directia pe care o asteptau proprietarii si agentiile imobiliare, ci in sensul pe care si-l doreau chiriasii. Cei care sperau ca studentii sa dea navala la inchirieri au uitat ca situatia economica dificila din ultimul an ar putea  sa-si puna dur amprenta si asupra tinerilor.

Asadar previziunile "specialistilor " nu s-au adeverit, iar  cifrele AnunturiParticulari.ro arata ca pe piata inchirierilor pretul urmeaza un trend descendent, iar in numai 10 zile unele chirii au scazut si cu 10%. Aparent atipica, evolutia actuala a chiriilor este normala, avand in vedere ca ne confruntam cu o situatie economica mai putin favorabila fata de cea din anii trecuti.

Regula instaurata de-a lungul timpului a fost combatuta de evolutia neasteptata  din acest an. Proprietarii asteapta venirea studentilor, nu pentru a creste preturile apartamentelor, cum se intampla pana acum, ci mai degraba in speranta ca le vor inchiria. Au constientizat ca este de preferat sa isi inchirieze apartamentele la un pret mai scazut, decat sa solicite sume mult mai mari si sa ramana cu ele goale.

Nu vom vedea scumpiri

Raportul de monitorizare imobiliara pentru perioada 1-10 septembrie, realizat de  AnunturiParticulari.ro, confirma scaderea preturilor de inchiriere solicitate de proprietari pentru apartamentele din Bucuresti. "Toamna aceasta a venit cu reducerea chiriilor, iar contrar speculatiilor de pana acum, nu pare sa aduca scumpiri pe piata inchirierilor", se mai arata in raport.

Cea mai mare scadere a chiriei a fost inregistrata pentru apartamentele de 3 camere. Cu aproape 10% mai putin fata de luna trecuta, pretul mediu de inchiriere solicitat intial de proprietari a fost de 540 de euro.

Potrivit sursei citate, chiria solicitata pentru apartamentele de 2 camere a fost de 400 de euro, in scadere cu 2% raportat lunii august. Pretul de inchiriere solicitat pentru garsoniere a ramas la acelasi nivel cu cel de luna trecuta, de aproximativ 290 de euro. Pretul de strigare la inchirierea apartamentelor de 4 camere a scazut cu 1,2%, ajungand la 750 de euro. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, scaderea preturilor este mai drastica. Pentru garsoniere chiria a scazut cu 26%, la 2 camere avem o scadere de 32%, pentru apartamentele de 3 camere chiria a fost mai mica cu 38%, iar 32% a fost scaderea pretului de inchiriere solicitat la 4 camere. Spre exemplu, un apartament cu 2 camere confort 1 dintr-un bloc vechi in zona Vitan din Bucuresti, cu o suprafata de 65 mp, mobilat si cu imbunatatiri, este oferit spre inchiriere la un pret de 375 de euro. In aceeasi perioada  a anului trecut pentru o locuinta similara din aceeasi zona se solicita o chirie de 600 de euro.

O garsoniera cu 40 mp, confort 1 in Drumul Taberei, mobilata si utilata se inchiriaza  in prezent cu 240 de euro. In septembrie anul trecut pretul de inchiriere solicitat pentru o garsoniera cu aceleasi caracteristici, tot din zona Drumul Taberei, era  de 400 de euro.

Integral in Curierul National

http://www.banknews.ro/stire/32249_toamna_gri_pentru_chirii.html