BankNews.ro - The Business Republic

T-Mobile va fuziona cu Orange in Marea Britanie
International | Data Publicarii: 09-09-2009

Operatorul german de telecomunicatii mobile T-Mobile si cel francez Orange au luat decizia sa fuzioneze in Marea Britanie, transmite BBC News. In urma acestei intelegeri se va forma o noua entitate, care va fi liderul pietei britanice de telecomunicatii, cu o cota de 37% (28,4 milioane de clienti) si vanzari de 9,4 miliarde de euro.

Compania nou formata va fi una de tip joint-venture (societate mixta), in care fiecare din cele doua parti va detine 50% din actiuni. Intelegerea va fi parafata cel mai tarziu luna viitoare, au transmis cei doi operatori. Este insa foarte probabil ca autoritatile din domeniul concurentei din Uniunea Euopeana si Marea Britanie sa investigheze fuziunea, fapt care ar putea intarzia semnarea acordului.

Inainte de a decide asupra unui brand care sa reflecte principiile ambelor companii, Orange si T-Mobile vor functiona separat timp de 18 luni.

In acest moment, liderul pietei britanice de telefonie mobila este operatorul O2, cu o cota de 27%. Este urmat de Vodafone (25%) si de Orange (22%).

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/32007_t-mobile_va_fuziona_cu_orange_in_marea_britanie.html