Piata cafelei si a ciocolatei si-a temperat crestere in 2009 la 5%, comparativ cu anul trecut cand piata cicolatei a inregistrat o crestere de 20% a declarat directorul general al Kraft Romania, Lachlan Grave.
"Anul trecut piata de ciocolata crestea cu peste 20%, in 2009 aceasta se afla in crestere cu pana la 5%. Este o scadere semnificativa insa suntem destul de norocosi ca avem aceasta crestere. Pe piata cafelei scaderea a fost mai mica, insa suntem in aceeasi crestere de pana in 5%", a spus Lachlan Grave.
Referindu-se la activitate companiei in 2008, acesta a precizat ca anul trecut a fost un an excelent, Kraft Romania inregistrand o crestere de doua cifre a veniturilor, insa pentru 2009 se astepta la o crestere de o cifra. "Toate categoriile de produse si-au incetinit ritmul de crestere la o cifra", a spus directorul general al Kraft Romania.
Pentru a doua jumatate a anului 2009, Grave a precizat ca firma Kraft Romania intentioneaza sa investeasca puternic in marcile Poiana, Milka si Jacobs. "Ne vom intesifica activitatile promotionale care ne vor sprijini sa sporim valoarea marcilor", a mai spus Grave.
Acesta a adaugat ca peste 60% din investitii vor fi facute in a doua jumatate a anului. "Nivelul investitiilor este cam acelasi ca anul trecut, insa vom investi in mai putine marci", a mai declarat Lachlan Grave.
Directorul general al Kraft Romania a declarat, miercuri, ca peste 160 de angajati ai Kraft Foods Brasov au fost concediati la jumatatea lui 2009, acesta fiind primul val de diponibilizari ca urmare a deciziei Kraft de a inchide fabrica la sfarsitul acestui an. Din cei 436 de angajati, 169 au fost disponibilizati in primul val de concedieri.
Angajatii de la Kraft Foods Brasov vor primi, la concediere, in plus fata de prevederile Contractului Colectiv de Munca, intre doua si 15 salarii compensatorii, in functie de vechime si de categoria profesionala in care se afla.
La inceputul acestui an, Kraft Foods Inc. a anuntat ca va inchide fabrica de ciocolata din Brasov pana la sfarsitul lui 2009 si va transfera productia in alte unitati ale companiei, in primul rand in Bulgaria.
Kraft Foods Inc., al doilea grup alimentar mondial, a anuntat in luna august o crestere de 11% a profitului din al doilea trimestru, in contextul scaderii costurilor de productie. Rezultatul net a urcat la 827 milioane dolari in perioada analizata, de la 745 milioane dolari in al doilea trimestru din 2008. Vanzarile au scazut cu 5,9%, la 10,2 miliarde dolari.
Grupul, impreuna cu marile companii rivale Kellog Co. si General Mills Inc., au taiat costurile si au mentinut preturile ridicate, pentru a face fata cheltuielilor cu materiile prime.
Actionar principal este Berkshire Hathaway Inc., firma condusa de Warren Buffett.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/31362_piata_cafelei_si_a_ciocolatei_si-a_temperat_cresterea_in_2009_la_5p.html