BankNews.ro - The Business Republic

Volkswagen va plati 3,3 miliarde euro pentru participatia in Porsche
Auto | Data Publicarii: 15-08-2009

Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto din Europa, va plati circa 3,3 miliarde euro pentru o participatie de 42% in divizia auto a Porsche, in contextul in care se realizeaza o fuziune intre cei doi producatori, scrie Bloomberg.

Integrarea Porsche in cadrul grupului Volkswagen se va realiza in 2011, dupa ce toate cerintele fuziunii vor fi indeplinite, au anuntat cele doua companii. Volkswagen vrea sa emita actiuni preferentiale in prima jumatate a anului viitor, ca sa poata plati achizitia, ce evalueaza divizia auto a Porsche la 12,4 miliarde euro.

Directorul executiv al Volkswagen, Martin Winterkorn, a spus ca profitul operational al noii companii va creste cu 700 milioane euro annual.

Familiile fondatoare Porsche si Piech vor ramane cei mai mari actionari ai Volkswagen si landul Saxonia Inferioara va fi al doilea mare investitor.

De mai multe luni, fuziunea dintre Porsche si Volkswagen reprezinta un subiect de disputa majora intre cele doua grupuri din cadrul familiei Porsche-Piech.

Initial, Porsche ar fi trebuit sa preia controlul grupului Volkswagen prin achizitia a 75% din capitalul companiei. Insa in luna mai, Porsche a fost nevoit sa isi recunoasca esecul, pe fondul crizei financiare si a scaderii vanzarilor de automobile.

Porsche a anuntat recent si demisia "imediata" a presedintele consiliului de administratie, Wendelin Wiedekind si a directorului financiar Holger Harter.

Wiedeking, considerat cel mai bine platit sef de companie din Germania, a primit un pachet compensatoriu de 50 milioane euro, din care jumatate va merge catre "o fundatie sociala", conform comunicatului Porsche.

Cei doi inalti responsabili Porsche, artizani ai strategiei de preluare a Volkswagen, fac astfel un gest pentru a "calma situatia" si pentru a favotiza crearea grupului integrat, reiese din comunicat.

Wendelin Wiedeking va fi inlocuit la sefia Porsche de catre actualul sef al productiei, Michael Macht, in varsta de 48 de ani.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/31244_volkswagen_va_plati_3,3_miliarde_euro_pentru_participatia_in_porsche.html