Tot mai multi oameni apeleaza la informatiile disponibile pe Internet inainte de a-si face o programare la medic, un raport recent al Future Foundation indicand ca unul din sapte pacienti recurge la aceasta practica.
In urmatorii zece ani trendul s-ar putea intensifica sensibil, realizatorii cercetarii indicand o dublare a numarului celor care isi vor cauta diagnosticul in uriasa baza de date online.
In paralel, industria medicala ar putea deveni din ce in ce mai prezenta in spatiul virtual, adaptandu-se noilor comportamente ale pacientilor, avantajati de caracteristicile practice ale diagnosticarii direct din fata calculatorului.
Tendinta, spun expertii, prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje. Pe de o parte va fi benefica pentru sistemele nationale de sanatate care risca sa se confrunte in viitor cu un blocaj din cauza imbatranirii accelerate a populatiei si, in consecinta, a cresterii numarului de pacienti in spitale si centrele de diagnostic.
Pe de alta parte, principalul risc este cel al diagnosticului gresit dat de pierderea unor detalii importante in absenta consultarii directe a pacientului.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/31213_dr_google,_consultat_de_unul_din_sapte_pacienti.html