Germania a inregistrat o crestere a produsului intern brut (PIB) de 0,3% in al doilea trimestru din 2009 fata de primul trimestru, marcand iesirea neasteptata din recesiune a a principalei economii europene, relateaza AFP.
Germania nu mai inregistrase o crestere a PIB din primul trimestru al anului 2008, a precizat Biroul federal de statistica, Destatis.
Performanta economiei germane a depasit asteptarile analistilor chestionati de Dow Jones Newswires, care mizau pe o reducere de 0,2% a PIB in al doilea trimestru din 2009.
Destatis a modificat in sens pozitiv si nivelul scaderii economice din primul trimestru, de la -3,8% la -3,5%.
Germania a profitat si de pe urma faptului ca importurile au scazut mai mult decat exporturile in al doilea trimestru.
Guvernul german mizeaza momentan tot pe o scadere anuala record a PIB, de 6%, insa recentele evolutii pozitive ar putea duce la o modificare in sens pozitiv.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/31190_germania_iese_neasteptat_din_recesiune_in_al_doilea_trimestru_din_2009.html