Profitul sistemului bancar se va micsora in cel de-al treilea trimestru al anului, din cauza cresterii portofoliului de credite neperformante si a scaderii veniturilor din operatiuni financiare.
In primele trei luni din 2009, bancile au inregistrat o pierdere de 50 milioane de euro, in timp ce, in intervalul aprilie-iunie, castigul raportat a fost de peste 70 milioane de euro.
Din punct de vedere al structurii profiturilor bancilor, cea mai mare parte din castigul acestora, in primul semestru al anului, este formata din activitatile de trading, adica operatiuni pe piata valutara sau cu titluri de stat.
"Veniturile obtinute din activitatile de trading vor scadea, deoarece Ministerul de Finante nu mai este dispus sa emita titluri de stat catre banci si cauta alte surse de finantare a deficitului bugetar. Finalul anului va aduce profituri spre zero pentru bancile locale", a explicat Adrian Mitroi, secretarul general al Asociatiei Chartered Financial Analyst (CFA) Romania.
Analistii se asteapta ca profitabilitatea sistemului bancar local sa scada, dar spun ca bancile nu vor ajunge pe pierdere la finele anului, intrucat sunt bine capitalizate, adica au la dispozitie suficiente fonduri pentru a genera profituri.
"Cele mai mari banci din Romania au sanse sa obtina profit si in al treilea trimestru al anului, insa, la nivelul sistemului bancar, probabil se vor anunta pierderi. Bancile trebuie sa devina mai transparente in ceea ce priveste imprumuturile neperformante. Institutiile de creditare incearca sa amane imprumuturile neperformante prin refinantare sau prin faptul ca inchid ochii la intarzierile la plata in cazul unor companii mari", a declarat analistul economic Radu Limpede.
Acesta considera ca bancile pot oferi facilitati pentru clienti, dar care, in cazul economiei reale, acestea se pot traduce prin amanarea unui faliment iminent, si asta pentru ca statul a fost generator de blocaj financiar, intrucat nu si-a platit datoriile catre firme. "Bancile s-au orientat si au lansat produse de scontare a creantelor de la stat, pentru a crea lichiditate clientilor", a explicat Limpede.
Rezultatele care vor fi raportate de banci la finele lunii septembrie vor continua sa fie afectate de evolutia creditelor neperformante si a provizioanelor. In anii trecuti, primul si ultimul trimestru erau cele mai bune din punct de vedere al veniturilor bancare. "Potrivit bancherilor, in lunile iunie si iulie, cresterea imprumuturilor neperformante s-a mai temperat, insa nu se stie cum vor arata lunile august si septembrie pentru banci. Lunile de vara nu sunt, de obicei, foarte bune in sensul de generare a veniturilor, deoarece companiile merg cu motoarele incetinite", a declarat Adriana Marin, directorul Departamentului de analiza al UniCredit CAIB Securities Romania.
Valentin Miron, presedintele VMB Partners, spune ca, din punct de vedere al creditelor deja acordate, bancile pot avea profit operational si in intervalul iulie-septembrie, insa acest lucru nu inseamna automat ca si rezultatul total al exercitiului financiar va fi pozitiv.
In primele cinci luni ale acestui an, sectorul bancar a inregistrat pierderi de 54 milioane de euro, dar a reusit sa revina pe un plus de 22 milioane de euro, intr-o singura luna. In conditiile in care rezultatele anuntate de primele cinci banci arata un castig total de peste 300 milioane de euro, este de asteptat ca mai multi jucatori sa raporteze pierderi la finele primului semestru.
Business Standard
http://www.banknews.ro/stire/31089_analiza_vara_va_topi_profiturile_bancilor.html