BankNews.ro - The Business Republic

Fondurile de pensii private, mai rentabile decat depozitele bancare
Finante-Banci | Data Publicarii: 10-08-2009

Randamentul fondurilor de pensii private obligatorii in primele sapte luni din 2009 calculat ca medie ponderata a fost de 8,61%, respectiv de 7,61% daca a fost calculat ca medie aritmetica. Practic, la sapte luni, randamentul fondurilor private de pensii a fost mai mare decat al depozitelor bancare, reiese din datele statistice ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

In primele sapte luni din 2009, cel mai mare randament, de 9,78%, a fost obtinut de fondul de pensii AZT Viitorul Tau. Urmeaza in ordine ING, cu o crestere de 9,52%, AIG, cu 9,26%, Prima Pensie, cu 8,22%, Vital, cu 7,63%, BRD, cu 7,47%, Aripi, cu 7,27%, BCR, cu 6,90%, Pensia Viva, cu 6,78%.

Cele mai slabe fonduri in ordinea randamentelor obtinute la sapte luni au fost OTP cu 5,48%, KD, cu 6,45%, si Eureko, cu 6,56%.

De la aparitia fondurilor private de pensii obligatorii (adica luna mai 2008), cel mai mare randament pana la finalul lunii iulie 2009 l-a obtinut fondul ING, de 20,26%. Urmeaza in ordine AIG, cu 16,70%, AZT Viitorul Tau, cu 15,84%, Vital, cu 15,20%, Aripi, cu 13,50%, Eureko, cu 12,97%, BCR, cu 12,16%, Pensia Viva, cu 10,30%, KD, cu 9,04%, BRD, cu 8,14%, OTP, cu 7,48%, si Prima Pensie, cu 3,05%.

In luna iulie 2009, din totalul participantilor inregistrati in Registrul Participantilor, 64% aveau varsta de pana in 35 de ani si 36%, varsta de peste 35 de ani. Ponderea barbatilor din total participanti din Registrul Participantilor a fost de 52% si cea a femeilor de 48%, in ambele cazuri, gen si varsta, mentinandu-se valorile inregistrate in lunile anterioare.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/31036_fondurile_de_pensii_private,_mai_rentabile_decat_depozitele_bancare.html