Statul, de aceasta data prin intermediul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), pare sa fi dat lovitura in ceea ce priveste veniturile atrase la Bugetul statului. Cel putin asa sustine seful Fiscului, care a calculat ca mult-discutatul impozit minim a adus in doua luni de 10 ori mai mult decat cota unica. In pofida tonului optimist, Bugetul statului este din ce in ce mai subred. Ultimele date arata ca veniturile au scazut cu 5,1%, iar cheltuielile au crescut cu 5,6% fata de perioada similara a anului trecut.
Mult-trambitatele taieri de cheltuieli de la buget sunt doar declaratii electorale. Si asta pentru ca, in loc sa scada, cheltuielile bugetare cresc vertiginos. Astfel, potrivit celor mai recente date furnizate de Ministerul Finantelor, veniturile la bugetul general consolidat au scazut cu 5,1% in primul semestru, comparativ cu perioada similara din 2008, de la 81,39 miliarde de lei la 77,27 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile au urcat cu 5,6%, de la 86,79 miliarde de lei la 91,65 miliarde de lei.
Reduceri semnificative de venituri au fost inregistrate la impozitul pe profit, unde incasarile au fost de sase miliarde de lei, reprezentand o scadere de 8% comparativ cu cele 6,5 miliarde de lei colectate la buget in prima jumatate a anului trecut. Datele Ministerului Finantelor indica venituri mai reduse cu 15,7% din TVA, de 17 miliarde de lei, dar o crestere cu 10,7% la accize, de la 6,2 miliarde de lei la 6,9 miliarde de lei. Si la capitolul impozit pe salarii si venit s-au inregistrat cresteri de 8,2%, de la 8,7 miliarde de lei la 9,4 miliarde de lei. In ceea ce priveste cheltuielile, cea mai mare crestere, de 55%, a fost inregistrata pentru plata dobanzilor, unde suma alocata a urcat de la 1,9 miliarde de lei la aproape trei miliarde de lei. Si nu e de mirare, in conditiile in care suma imprumutata de catre stat a ajuns la peste noua miliarde de euro. Si cheltuielile cu asistenta sociala au fost mai mari cu 22,3% si au ajuns la 31,1 miliarde de lei, iar cheltuielile de capital au scazut cu 16,3%, la 7,97 miliarde de lei. Deficitul bugetar a fost de 14,38 miliarde de lei, reprezentand 2,7% din Produsul Intern Brut estimat, si usor sub limita de 2,73% din PIB convenita cu FMI pentru primul semestru.
Integral in Financiarul
http://www.banknews.ro/stire/30878_9_miliarde_de_euro_de_la_buget_pentru_dobanzi_si_protectie_sociala.html