BankNews.ro - The Business Republic

Vor avea femeile pensii mai mici pentru ca traiesc mai mult?
Actualitate | Data Publicarii: 27-07-2009

Varsta de pensionare va fi egalizata la 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati, intre 2014 si 2030, eliminandu-se astfel o diferentiere pe care Banca Mondiala si Uniunea Europeana o catalogasera drept discriminatorie. Urmatoarea decizie pe care va trebui sa o ia politicienii este daca speranta de viata va fi calculata separat pentru femei si barbati sau daca se va face o medie.

"Sunt mai multe variante, unii vor tabele (biometrice - n.red.) unisex, unii vor tabele bisex, inca n-am decis", a explicat pentru Business Standard Mihai Seitan, consilierul premierului pe probleme sociale. Acesta a precizat ca decizia depaseste expertiza tehnica si ar trebui luata la nivel politic.

In cazul in care se va decide folosirea tabelelor diferentiate, femeile ar urma sa primeasca o pensie mai mica, pentru ca punctele acumulate pana la pensie ar fi distribuite pe o speranta de viata mai mare. Daca speranta de viata luata in calcul este cea medie, asta ar insemna ca unele dintre sumele economisite de barbati vor fi redistribuite femeilor. Speranta de viata pentru barbati este de 68 de ani, in timp ce la femei aceasta ajunge la 75 de ani, potrivit datelor INS. Deja, egalizarea varstei de pensionare este de natura sa elimine unul dintre avantajele femeilor la pensionare. Pana acum, cu un stagiu de cotizare si o varsta de pensionare cu cinci ani mai mici, femeile ieseau la pensie cu cinci ani mai devreme decat barbatii. A devenit insa evident ca acest privilegiu se transforma in dezavantaj in momentul introducerii pensiilor private. Fortate sa se pensioneze mai devreme, femeile vor reusi sa acumuleze mai putin in fondul de pensii. Insa, pana acum, nu a fost definitivata nici legea de plata in cazul pensiilor private, astfel ca participantii nu stiu inca exact dupa ce formula de calcul vor fi platite pensiile.

Care va fi impactul majorarii varstei de pensionare asupra bugetului si asupra pensionarilor? Guvernul urmeaza sa isi opereze calculele abia dupa ce stabileste toate detaliile, admite Mihai Seitan. Pe de alta parte, reprezentantii companiilor de pensii private spun ca munca in plus nu se va traduce in beneficii suplimentare, ci doar va impiedica falimentul sistemului de pensii. "Toate masurile acestea au ca scop amanarea unor presiuni asupra sistemului public de pensii, care este in pericol sa devina nesustenabil", explica Mihai Bobocea, secretarul general al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Acesta mai spune ca varianta cea mai raspandita este a tabelelor unisex si ca exista si posibilitatea pensiei pe familie, caz in care este prevazuta si o indemnizatie de urmas pentru sotul supravietuitor.

Noua lege a pensiilor va fi finalizata pana in luna octombrie si va fi aprobata in Guvern in luna decembrie, urmand ca, in primul trimestru din 2010, sa fie supusa dezbaterii Parlamentului pentru a fi aprobata, a declarat Mihai Seitan. Oficialul a adaugat ca, incepand din 2010, odata cu introducerea noii legi, pensiile nu vor mai fi indexate in functie de salariul mediu pe economie, ci anual, in functie de inflatie. In prezent, varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, pornindu-se de la 58 de ani si sapte luni pentru femei si de la 63 de ani si sapte luni pentru barbati, potrivit prevederilor din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, a precizat pentru NewsIn presedintele Casei Nationale de Pensii, Doina Parcalabu. Stagiul minim de cotizare, atat pentru femei, cat si pentru barbati, este de 12 ani si doua luni, iar stagiul complet de cotizare pentru femei este de 27 de ani si doua luni, respectiv de 32 de ani si doua luni pentru barbati.

Integral in Business Standard

http://www.banknews.ro/stire/30673_vor_avea_femeile_pensii_mai_mici_pentru_ca_traiesc_mai_mult.html