BankNews.ro - The Business Republic

Cum sa va schimbati stilul de viata pentru a rezista crizei financiare
Lifestyle | Data Publicarii: 16-07-2009

Economistii si specialistii in comportamentul consumatorilor cred ca recesiunea va avea, pe termen lung, efecte pozitive, schimband modul in care oamenii cheltuie banii. Consumatorii vor fi mai disciplinati si se vor concentra pe achizitionarea produselor durabile, fara sa acumuleze lucruri prea multe, cred analistii. Iata cateva schimbari pe care ar trebui sa le faca orice om, pentru a supravietui in era post-recesiune, potrivit U.S. News & World Report, citat de ziare.com:

Reganditi-va stilul de viata

Cheltuielile de zi cu zi nu trebuie sa fie o povara. Puteti cauta cele mai ieftine magazine alimentare, de exemplu, sau reducerile din supermarketuri. De asemenea, asteptati sezonul de reduceri pentru a cumpara haine si nu va grabiti sa achizitionati un televizor nou, de exemplu, daca cel vechi este inca functional. Tinerii nu ar trebui sa se grabeasca sa se mute singuri. Prin impartirea cheltuielilor cu parintii, puteti economisi bani, pentru a va putea cumpara o locuinta proprie, fara sa fiti nevoiti sa platiti chirie. Astfel de comportamente, adoptate din necesitate in momentele de criza, se tranforma, de-a lungul timpului, in obisnuinta, asa cum s-a intamplat si cu generatia din timpul recesiunii din anii 1930.
 
Eliminati cheltuielile mici, care se aduna

Renuntati la iesitul la cumparaturi din plictiseala sau doar pentru ca nu aveti altceva mai bun de facut. De asemenea, nu este nevoie sa iesiti mereu la restaurant sau la o bere. In schimb, puteti gati acasa si sa va invitati prietenii. Puteti renunta si la vizitele la coafor prea dese. Producand aceste schimbari, nu numai ca veti economisi bani, dar veti avea mai mult timp pentru lucrurile care va pasioneaza cu adevarat sau pentru familie.

Multumiti-va cu mai putin

Chiar aveti nevoie de o casa imensa, o masina de teren ce consuma mult sau un televizor cu diagonala de un metru? Putin probabil. Pentru a reusi sa economisiti, pentru a nu fi afectati de asemenea crize economice, si chiar pentru a le preveni, nu achizitionati mai mult decat aveti nevoie.

Profitati de masurile luate de stat

Daca tot aveti nevoie de o masina noua, de ce sa nu apelati la programul "Rabla"? De asemenea, daca indepliniti conditiile de baza, interesati-va daca puteti obtine un credit imobiliar prin intermediul programului "Prima Casa". Chiar daca aceste programe guvernamentale nu reduc semnificativ costurile, va scad, totusi, din cheltuieli.

Cautati o banca mai buna

Cereti informatii de la toate bancile despre taxele impuse, conditii de creditare si beneficiile pe care le-ati putea primi. In urma unei analize atente, alegeti cea mai buna banca, raportat la nevoile dumneavoastra.

Nu va intoarceti la obiceiurile vechi

Chiar daca recesiunea va trece, probabil spre jumatatea anului viitor, potrivit analistilor, nu este un motiv sa reveniti la comportamentul ante-criza, cand cheltuiati mai mult decat castigati. De altfel, specialistii sunt de parare ca acest lucru nu se va intampla, oamenii prinzand frica de "pana" financiara in care au ramas in timpul acestei crizei.

Romania Libera

http://www.banknews.ro/stire/30380_cum_sa_va_schimbati_stilul_de_viata_pentru_a_rezista_crizei_financiare.html