BankNews.ro - The Business Republic

Vasilescu, BNR, ataca Mogul Exchange: Cursul nu va exploda
Finante-Banci | Data Publicarii: 16-07-2009

Cursul leului fata de euro nu va exploda, indiferent de estimarile oamenilor de afaceri sau ale economistilor "cu stea in frunte". Motivul este foarte simplu: BNR este atenta la tot ce se intampla pe piata si va interveni, daca va fi cazul, cand cotatia leului va depasi fundamentele reale ale economiei, a declarat in cadrul unui interviu acordat Gandul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isarescu.

Reactia BNR a venit dupa ce mai multi oameni de afaceri printre care Dinu Patriciu si Ioan Niculae, ultimul intr-o declaratie pentru Gandul, au spus ca se asteapta la un curs de 4,8, respectiv 5 lei/euro, pana la sfarsitul anului.

Vasilescu spune ca exista o serie intreaga de motive pentru care acest lucru nu se poate intampla. Primul este legat chiar de istoricul previziunilor asupra cursului, facute de diversi analisti sau oameni de afaceri, care, pana acum, nu s-au confirmat.

"Pe ce se pot ei baza cand spun aceste cifre?"

"Este un aspect istoric. De-a lungul anilor, multi analisti cu stea in frunte au facut diverse predictii privind cursul de schimb. Toate au esuat. Analistii cu stea in frunte au zis in vara lui 2007, cand cursul scazuse, pentru o singura zi (6 iulie, n.r.), la 3,1212 lei/euro, ca moneda nationala se va aprecia pana la 2,5 lei/euro. Apoi au intors-o si acum estimeaza un curs de pana la 5,5 lei pentru un euro", ne-a declarat Vasilescu.

In ceea ce priveste estimarile "mogu­lilor", respectiv marii oameni de afaceri, consilierul BNR se intreaba pe ce se bazeaza estimarile lor. "Ce  date au ei? Pe ce se pot baza cand spun aceste cifre? Niciunul dintre ei nu este in masura sa contribuie la calcularea cursului". El a adaugat ca mogulii nu au bani suficienti pentru a putea influenta cursul, bancile fiind cele care fac cursul, in functie de cerere si de oferta si de evolutia economica pe termen lung.

Mai mult decat atat, nici "teoria conspiratiei" conform careia bancile din Romania, cele circa 80 dintre care 40 straine, s-ar putea intelege intre ele pentru a prabusi leul si a obtine astfel profituri consistente nu se confirma.

Bancile nu au cum sa se alieze pentru a prabusi cursul

"Evident ca exista si un interes propriu. Au fost banci care au deschis pozitii lungi pe leu si care si-ar fi dorit un euro cat mai scump pentru a castiga din diferenta de curs. Intotdeauna a existat si va exista un razboi psihologic. Una este insa cand una sau doua dintre ele estimeaza un curs mare si alta cand toate spun acelasi lucru. In ceea ce priveste posibilitatea ca ele sa se uneasca pentru a duce cursul sus... nici nu se pune problema. Ele sunt concurente", spune consilierul BNR. In ceea ce priveste legatura dintre cursul leu-euro si mersul economiei, Vasilescu spune ca, desi cursul are la baza indicatori economici, acesta este liber, respectiv se calculeaza in functie de cerere si oferta.

Integral in Gandul

http://www.banknews.ro/stire/30373_vasilescu,_bnr,_ataca_mogul_exchange_cursul_nu_va_exploda.html