Societatea de asigurari Euroasig si-a majorat capitalul social cu suma de trei milioane lei (peste 850.00 euro), pana la o valoare de 8,03 milioane lei (peste 2,28 milioane euro), potrivit Monitorului Oficial, citat de NewsIn. Majorarea de capital a fost realizata prin aportul societatii comerciale VGB Oil si s-a produs prin emiterea de actiuni cu valoare nominala de 10 lei pe actiune. VGB Oil si-a marit, astfel, numarul de actiuni detinute la Euroasig, de la 298.040 actiuni la 598.040 actiuni, se mai spune in Moniturul Oficial.
Ca urmare a acestor operatiuni, strucuta actionariatului societatii de asigurari Euroasig este: VGB Oil (74,4721%), VGB Impex (25,5275), plus alti actionari, persoane fizice.
Societatea de asigurari Euroasig a inregistrat, in primul semestru al acestui an, prime brute subscrise de peste 1,8 milioane de lei (0,5 milioane de euro), dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Societatea a inregistrat, in primul semestru din 2006, pierderi de 0,15 milioane lei (circa 43.000 de euro), ceea ce inseamna o reducere la jumatate a acestora, comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Sursa: NewsIn